Reconstruirea sediului administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care în urmă cu un an de zile a fost mistuit de un foc, se face într-un ritm alert, scrie Obiectiv de Suceava.
In doar trei luni de zile, fundația a fost construită, de această dată reprezentanții Arhiepiscopiei având toate autorizațiile necesare de la Primărie și ISU. La un an de la incendiul ce a mistuit sediul administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, clădirea ce a început să fie reconstruită a început deja să capete un contur, deși lucrările au fost demarate în urmă cu doar trei luni de zile. Fundația imobilului a fost deja realizată, iar nu ar fi de mirare ca în acest ritm, până în vară, Arhiepiscopia să-și mute înapoi sediul în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Dacă clădirea ce a ars în întregime în urmă cu un an de zile nu avea aviz și autorizație de la ISU, de această dată mai marii de la Arhiepiscopie nu se mai bazează doar pe protecția divină. Astfel, reprezentanții de la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au obținut la data de 23 octombrie 2015 autorizația de construire de la Primăria municipiului Suceava, obținând și toate avizele necesare din partea celor de la ISU.
„In ceea ce privește avizul de la ISU, acesta a fost eliberat în luna octombrie a anului trecut. La punerea în funcțiune a obiectivului vor trebui să solicite autorizație de securitate la incendiu”, a arătat ajunctul inspectorului șef al ISU „Bucovina” Suceava, locotenent colonel Costică Ghiață.
Lucrările de la noul sediu al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților sunt realizate de către firma General Construct, iar data finalizării proiectului este 9 noiembrie 2016. Pentru reconstruirea acestui sediu, Arhiepiscopia a organizat o campanie de strângere de fonduri ce s-a derulat în biserici și în mass – media. La începutul anului trecut, un incendiu de proporții a mistuit clădirea în care funcționa Seminarul Teologic Suceava, dar și birouri ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Specialiștii au arătat că focul a pornit de la o lampă cu gaz lăsată aprinsă în zona spălătorului. Așa au stabilit, în urma anchetei, cei de la ISU Suceava. In dimineața incendiului, țevile din interiorul spălătorului erau înghețate și cineva a lucrat acolo, încercând să le dezghețe, iar după ce a terminat treaba a plecat fără a stinge lampa cu pricina. Flăcările s-au extins rapid și toată construcția a fost mistuită, în ciuda intervenției pompierilor suceveni. Intr-un comunicat al celor de la ISU Suceava se arăta că “în urma activității comisiei interinstituționale, formată din specialiști pompieri și polițiști, a fost întocmit raportul de constatare științifică în care s-au analizat cinci ipoteze privind izbucnirea incendiului ce a afectat, în data de 8 ianuarie 2015, clădirea în care funcționau birourile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, precum și Semninarul Teologic Ortodox. Concluziile raportului: incendiul a izbucnit în zona spălătorului, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost flacăra deschisă provenită de la o lampă cu combustibil gazos, folosită fără respectarea măsurilor de protecție la foc”.
Incendiu extrem de puternic a făcut scrum Seminarul Teologic și sediul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Pompierii militari suceveni au intervenit la data de 8 ianuarie 2015, în jurul orei 08.44, pentru a stinge flăcările imense ce au cuprins clădirea Seminarului Teologic Ortodox „Mitropolit Dosoftei”, amplasată în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. La fața locului s-au deplasat echipaje de la Detașamentul de Pompieri Suceava și Grupa operativă a inspectoratului sub conducerea inspectorului șef, generalul de brigadă Ion Burlui. Acesta a cerut suplimentarea forțelor de intervenție, astfel încât au fost aduse echipaje și autospeciale de la subunitățile din Fălticeni, Rădăuți, Solca, Gura Humorului, dar și de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani. De asemenea, au intervenit și voluntari de la Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Suceava, Scheia, Salcea și Bosanci și de la Serviciile Private pentru Situații de Urgență „Ambro” și CET Suceava. Pompierii au fost ajutați de jandarmi, polițiști, polițiști locali, lucrători ai E-On Gaz, E-On Electrica, ACET și „Diasil” Suceava.