Arbitrii botoșăneni au dezamăgit într-o competiție ce-a fost cândva ”floare la ureche”

Arbitrii de fotbal botoșăneni au participat duminică, 31 ianuarie 2016 la Cupa Moldovei, un turneu de fotbal în sală care s-a ținut la Iași și la care au participat „fluierașii” din mai multe județe din zona Moldovei.

 

Botoșănenii erau obișnuiți cu premiile când venea vorba de această competiție, care se află la ediția a treia. În prima ediție au câștigat turneul, iar anul trecut au ieșit pe locul 3, însă acum nu au reușit să treacă nici de grupe.

Printre jucătorii din lotul care s-a deplasat la Iași s-au numărat: Ciprian Iovu, Gabriel Tănase, Mihai Mihoc, Haivas Mihai, Andrei Baciu, Dorin Băltuță, Vlad Prodan și Honceriu Marius.

Arbitrii nu au câștigat, de această dată, niciunul dintre meciurile pe care le-au disputat în grupă.  Astfel, aceștia au pierdut cu 3-1 la Suceava, 5-3 la arbitrii din Iași și cu 4-3 în fața celor din Vaslui. Gălățenii și-au adjudecat finala disputată împotriva gazdelor de la Iași, cu scorul de 4-1.

Bogdan Zanfirescu, președintele Asociației Județene de Fotbal Botoșani a vorbit despre prestația echipei:


“Anul acesta a fost o evoluție mai slabă față de celelalte turnee, pentru că am avut mai mulți tineri și durează până se omogenizează puțin. Acum am ieșit pe locul 7.  Au lipsit mai mulți jucători importanți, Denis Crețu, Cătălin Brânză are o problemă la inghinali, Sorin Ailenei  și Sorin Chiperi au  avut și ei probleme și nu s-au putut deplasa”.