Țara lui ”sexy Alexis” bate litoralul românesc: UNDE și-au făcut botoșănenii concediile 

Botoșănenii care au decis anul acesta să-și petreacă concediul în țări străine, au apelat la agențiile de turism pentru a beneficia de ofertele avantajoase care să le permită un adevărat răsfăț în hoteluri de peste hotare. De exemplu, în vara anului 2015, țările aflate la mare căutare în rândul turiștilor botoșăneni au fost Bulgaria, Turcia și în special Grecia, plecările fiind preferate de majoritatea botoșănenilor, în detrimentul litoralului românesc. 

 

De altfel, potrivit reprezentanților unei agenții de turism din Botoșani cel mai mare grad de ocupare a fost în Grecia. Totodată, cei care au reușit să-și strângă suficienți bani încât să-și permită o destinație mai exotică au ales Dubaiul și Egiptul. „Bulgaria a scăzut un pic, a crescut mult litoralul românesc anul acesta”, arată administratorul unei agenții de turism de la Botoșani.

De cealaltă parte, botoșănenii care și-au planificat din timp o vacanță binemeritată, însă pe parcurs au intervenit probleme care să le împiedice plecarea, au avut posibilitatea să-și recupere banii înapoi. Cum?  ”Există o poliță de asigurare specială care se numește asigurare storno și care îți garantează returnarea banilor în cazuri de forță majoră, îmbolnăviri, deces”, a declarat Nelly Luchian, directorul agenției de turism. 

În cazul destinațiilor exotice, un sejur pentru două persoane a costat în jur de 1.000 de euro. Față de anul trecut, prețurile au înregistrat o scădere, de exemplu, la un hotel de cinci stele, cu servicii all inclusive complete, destinația Egipt, două persoane achită în jur de 1.200 de euro. Agenția oferă și pachete pentru tinerii căsătoriți care pleacă în luna de miere în locuri precum Republica Dominicană, Mexic, Insulele Maldive sau Sri Lanka, de asemenea, la prețuri avantajoase. 
(Ș.V.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44304:Litoralul de la noi, între pensat intim pe plajă, cocălari cu ”gipul” printre scoici, masaj de nevasta şi patul de la (R)Egreta – GALERIE FOTO ]]