Aproape de lacrimi, antrenorul oaspeților ”l-a împușcat” pe Iftime: Patronul clubului sau ce-o fi - FOTOGALERIE

Antrenorul oaspeților a trecut duminică seară de la agonie la extaz și de aici din nou la agonie în doar șase minute, interval în care s-au marcat cele trei goluri din partida FC Botoșani - Pandurii Târgu-Jiu 2 - 1.

 

După meci, vizibil emoționat, Flavius Stoican a felicitat ironic Concordia Chiajna care a reușit să învingă pe FC Voluntari, nimeni alta decât noua câștigătoare a Cupei României și aceasta după ce etapa precedentă câștigase și cu FC Botoșani, reușind să întoarcă scorul în doar câteva minute.


Fostul fundaș dreapta al naționalei României a remarcat și că, după tăcerea dinaintea meciului cu Concordia Chiajna, când nu le-a cerut roș-alb-albaștrilor să învingă, Valeriu Iftime i-a amenințat chiar cu moartea pe jucători dacă nu înving Pandurii.


”Am pierdut în minutele de prelungire, cred că puteam să evităm acel gol, dar așa a fost să fie. Am întâlnit o echipă foarte motivată, o echipă care a demonstrat că poate să joace fotbal, o echipă care înaintea meciului, acum câteva zile, a fost și mai motivată, dacă mai era nevoie, de patronul clubului sau ce-o fi. Îi felicit pe antrenorii și jucătorii botoșăneni pentru dorință și dăruire, felicit și jucătorii mei chiar dacă mă încearcă un moment de dezamăgire și de tristețe pentru că nu este ușor să treci de la agonie la extaz, să speri până în ultimul minut”,


Flavius Stoican, antrenor - Pandurii Târgu-Jiu.


Tehnicianul, care a urmărit meciul dintr-o lojă, suspendat fiind, a arătat că a venit la echipă în iarnă, într-o situație disperată și a încercat să o salveze de la retrogradare cu jucători care nu și-au găsit locul la alte formații din Liga 1 ”și nu numai”.


Înaintea meciului din ultima etapă gorjenii erau salvați și depindeau doar de ei. Cum însă Concordia Chiajna a învins previzibil pe FC Voluntari, iar ACS Poli a egalat-o pe Gaz Metan la Mediaș după ce a fost condusă cu 2 - 0, Pandurii, învinsă la Botoșani, a retrogradat.