Accident GRAV: Cinci persoane, printre care doi copii, la spital după un impact violent

Cinci persoane, printre care şi doi copii, au ajuns, duminică, la spital, după ce cele două maşini în care se aflau s-au ciocnit violent.

 

Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul s-a produs în Ploieşti, într-o intersecţie circulată, unde două autoturisme s-au ciocnit.

 

Din primele cercetări a reieşit că un şofer a trecut pe culoarea roşie a semaforului şi a lovit o altă maşină care circula regulamentar.

”Din primele cercetări, cauza este neacordarea de prioritare. Se pare că unul dintre şoferi nu a respectat culoarea roşie a semaforului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Raluca Brezeanu.

În accident au fost implicate nouă persoane, din care cinci au fost transportate la spital.

”Au fost nouă persoane implicate, şase adulţi şi trei copii. Doi copii merg la spital şi trei adulţi, restul au refuzat”, a declarat, , purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Prahova, George Duţă.

Din cauza accidentului, traficul rutier s-a desfăşurat cu restricţii. (Sursa: Mediafax)