În anul 2018, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Botoşani au fost încadrate în muncă 3.742 persoane, dintre care 1.418 femei.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință1.702 au peste 45 de ani, 661 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 540 au între 25 și 35 de ani, iar 839 sunt tineri sub 25 de ani (731 tineri NEET).
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1.909 provin din mediul urban, iar 1.833 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale 1.242 persoane (33,19%), urmate de cele cu învățământ profesional 989 persoane(26,43%). Numărul celor cu studii medii este de 3.277 persoane, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 361 persoane
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Botoșani , 3.206 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.
"Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre." au transmis reprezentanţii Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botosani
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
Astfel, în anul 2018, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 8.080 persoane.
Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botosani, puteți accesa www.botosani.anofm.ro.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: