Aproape 20 de milioane salariu mediu la Apa Grup

 

Reprezentanţii furnizorului judeţean de apă au ţinut miercuri să facă lumină în scandalul izbucnit cu o zi înainte privitor la majorarea salariilor. Aşa cum v-am informat,.atît preşedintele Consiliul Judeţean, cît şi unii membri ai Adunării Generale a Acţionarilor au acuzat conducerea societăţii că au mărit lefurile de la 1 ianuarie cu 30%, fără ştirea CJ.

Potrivit şefilor de la Apa Grup, hotărîrea a fost adoptată de consiliul de administraţie şi ar fi fost prezentată şi componenţilor AGA într-o şedinţă comună a celor două organisme. „Cred că a fost o neînţelegere cînd s-a afirmat în şedinţa CJ că s-au mărit salariile cu 30%”, a afirmat Maricel Georgescu, directorul general al SC Apa Grup SA. Maricel GeorgescuAcesta susţine că mărirea salariului minim brut a fost de numai 14,8% şi că aceasta este una mai mult teoretică deoarece angajaţii îşi primesc salariile în funcţie de producţia facturată, iar în ianuarie şi februarie au beneficiat astfel de 92%, respectiv 93%. De asemenea, şefii societăţii spun că au fost obligaţi prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură să procedeze la această creştere deoarece în caz contrar ar fi fost acţionaţi în judecată, lucru care s-a mai întîmplat în trecut. „Orice contract colectiv de muncă pe unitate trebuie să aibă prevederile minime din contractul încheiat la nivel de ramură”, a declarat Albert Tănasă, consilier juridic al societăţii. Chiar şi în aceste condiţii salariul mediu brut pe unitate se ridică totuşi la aproximativ 1.800 de lei, lunar cheltuindu-se peste un milion de lei cu plata drepturilor băneşti. De altfel, 34% din tariful la apă îl reprezintă costurile cu salarizarea. Totuşi, reprezentanţii Apa Grup susţin că lefurile sunt mai mici decît cele achitate la alte unităţi similare din ţară.