Depășire periculoasă văzută din elicopterul Poliției pe un drum din Botoșani - VIDEO

Un șofer din Botoșani a fost surprins de la înălțime în timp ce efectua o depășire periculoasă pe un drum din Botoșani.

 

Manevra a fost captată de elicopterul Poliției Române care survolează deasupra județului pentru a monitoriza traficul.

 

Aparatul de zbor este dotat cu un aparat radar și tehnologie avansată, astfel încât informațiile să poată fi transmise echipajelor de Poliție de la sol.

 

Pe una dintre paginile de socializare, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au transmis pe rețelele de socializare un mesaj pentru șoferi:

 

Riscul de a fi implicat într-un accident rutier crește odată cu viteza de deplasare. Respectă-i pe ceilalți participanți la trafic, conducând cu viteza legală de deplasare.”

 

În materialul video de mai jos se poate observa cum șoferul unui autoturism intră într-o depășire periculoasă, câlcând linia continuă și deplasându-se cu o mare viteză.