Oare câți dintre botoșăneni știu de existența profesorului Grigore Luisian, premiat alături de copilul perfect al Botoșanilor, Ștefan Bălăucă, într-o ședință de Consiliu Local încărcată de emoție puternică.
Pentru că ei sunt viitorul și speranța unei societăți bolnave în prezent, pentru că oamenii de rangul lor sunt tot mai puțini și tot mai atenți să părăsească această țară care ”uită” să-i răsplătească pentru valoarea lor.
Pentru ceea ce reprezintă ei.
Botoșaniul i-a cinstit așa cum a știut mai bine. Prin a le conferi titlul de cetățean de onoare al municipiului și pentru a le mulțumi cu aplauze lungi și lacrimi reținute în colțurile ochilor.
Grigore Luisian este unul dintre oamenii valoroși ai Botoșaniului care a avut ”neșansa” de a se naște într-o țară care nu-și respectă geniile.
Neșansa lui a însemnat totuși norocul nostru, al tuturor, al celor din Botoșani, pentru că iată el se include merituos în lista valorilor cu origini botoșănene.
Iar noi ne mândrim și ne vom mândri cu el. Oriunde, pe rețele de socializare sau la diverse evenimente.
Iată ce a spus despre el primarul Cătălin Flutur:
„Acest profesor inimos nu predă elevilor săi doar matematică și fizică. Este artizanul unor domenii noi: robotica și inventica. Cu experiență didactică de peste 20 de ani, profesorul Grigore Luisian a fost selectat în liga profesorilor excepționali unde se află între primii 10, cei mai buni. Modest el însuși, Grigore Luisian vorbește doar despre elevii săi de la Palatul Copiilor din Botoșani care au obținut majoritatea locurilor 1 la concursurile preuniversitare naționale și internaționale de electronică și robotică”
Iar asta nu este tot ce se poate spune, despre acest om de valoare care cinstește acest județ.
”Elevii săi, fie că provin din clasele gimnaziale sau din liceu, stârnesc admirația juriilor și chiar și a celor de la NASA. Invenții precum brațul robotic, roboții de luptă, robotul umanoid, primul din România, au depășit barierele SF-ului devenind realități la Botoșani. El însuși, pasionat încă din copilărie de robotică și informatică a reușit să transmită acest interes și elevilor săi. Împreună cu pornit la cucerirea viitorului, începând din prezent”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Un laudatio i-a fost adus profesorului botoșănean de un coleg de breaslă, inspectorul școlar Daniela Vicol ce are și calitatea de consilier local.
”Profesor de matematică, fizică și informatică, fără orgolii didactice dar cu o carieră greu de egalat, membru în Liga Profesorilor Excepționali, dl Grigore Luisian este un nume care a făcut în repetate rânduri înconjurul României impresionând specialiștii din universități tehnice încă din anii în care mulți dintre noi nici nu visau să lucreze încă la un calculator iar în ultimii ani și-a făcut cunoscut numele la NASA”,
Daniela Vicol, consilier local PSD
IATĂ câteva lucruri, neștiute poate despre profesorul Grigore Luisian:
Evident că și noul cetățean de onoare al municipiului Botoșani a adresat câteva cuvinte în fața asistenței numeroase.
”Acum, dacă vreți să știți cum mă simt, mă simt ca un elev scos la tablă la o oră. Pentru că noi astfel facem, simțim copiii, să știm ceea ce vor, ceea ce gândesc, ca să-i putem ajuta, să îi educăm și să îi învățăm. Eu m-am ghidat după profesorii mei pe care i-am avut și am învățat un lucru, că idealul educației este autoeducația. Socrate spunea că educația este tot ceea ce rămâne după ce uităm ce am învățat”,
Grigore Luisian, profesor
Vizibil emoționat, profesorul botoșănean și-a amintit aproape de fiecare copil pe care l-a avut la orele de curs. Copii care astăzi s-au realizat și au ajuns nume importante în companii importante sau instituții universitare din România dar mai ales din străinătate.
Pe toți i-a numit, nu elevii săi, ci copiii săi.