Apel la 112 în miezul nopții: Ea la volan, băută zdravăn, el pasager

Pe scaunul din dreapta se afla un bărbat din Botoșani, care știa că tânăra șoferiță se află sub influența alcoolului.

 

Vineri noaptea, la ora 00.25, un cetățean a sunat la 112 reclamând faptul că un autoturism marca VW Passat este condus de un șofer posibil băut și se îndreaptă către municipiul Rădăuți.

 

Un echipaj din cadrul Poliției Rădăuți s-a deplasat către zona indicată și, în jurul orei 00.35, au observat autoturismul care se deplasa către centrul orașului Rădăuți.

 

 

Șoferița nu era singură în mașină

 

La volanul autoturismului a fost identificată o tânără, în vârstă de 29 ani, domiciliată în Vicovu de Sus, iar pe locul din dreapta se afla un bărbat din comuna Corlăteni, județul Botoșani.

 

Întrucât femeia emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea acesteia cu aparatul etilotest, rezultatul testului  fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

În cauză s-a întocmit dosar penal în sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store