Polițiștii au intrat în alertă după un apel la 112 care semnala că într-o mașină se află un șofer care nu dă nici un semn că ar fi conștient.
Poliţiştii din Dorohoi au fost sesizaţi miercuri, prin apel 112, cu privire la faptul că pe o stradă din municipiul Dorohoi se găseşte un autoturism staţionat, al cărui conducător auto pare să fie inconştient.
Echipajul de poliţie direcţionat la faţa locului a identificat conducătorul auto în persoana unui bărbat de 50 de ani, din comuna Cândeşti.
Întrucât bărbatul se afla într-o vădită stare de ebrietate, a fost testat cu aparatul alcooltest valoarea rezultată fiind de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În aceeași zi, poliţiştii din Curteşti, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe drumul judeţean DJ 207N, pe raza localităţii Orăşeni Deal, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din localitatea Cristeşti.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În ambele cazuri s-au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: