ANUNȚ Primăria Botoșani scoate la licitație peste 150 locuri de parcare nou amenajate

Consiliul Local al Municipiului Botoşani, cu sediul în Piaţa Revoluţiei nr. 1, anunţă că în data de 05.12.2022, ora 9:00, va fi organizată licitația publică deschisă, cu strigare, pentru rezervarea locurilor de parcare nou-înființate în ultima parte a anului 2022, respectiv străzile:

 

-    Ștefan Luchian  între str. Octav Onicescu și str. Cuza Vodă = 80 locuri;
-    Independenței 1-3-5 = 3 locuri;
-    Dimitrie Negreanu 1-2 = 2 locuri;
-    Ghe. Filipescu 5 = 11 locuri
-    Prieteniei la stradă = 7 locuri
-    Prieteniei – aleea Liceului = 1 loc
-    Primăverii 6-8-10 = 4 locuri
-    Aleea Parcului 2-4-6 = 1 locuri
-    Aleea Curcubeului 9 = 7 locuri
-    T. Crudu 3-6-8 = 4 locuri
-     T. Crudu 9 = 1 loc
-    M. Kogălniceanu 42 = 2 locuri
-    M. Kogălniceanu 64 = 5 locuri
-    Al. C. Gane 10-12 = 2 locuri
-    Al. C. Gane 8-10 = 3 locuri
-    Al. C. Gane 10 Sc. C = 14 locuri
-    Primăverii 28 = 4 locuri
-    Al. C. Gane 2-4-6 = 4 locuri
-    Al. Amurgului 1-2-4 = 1 loc

 

Înscrierile la licitație se vor face în perioada 16-29.11.2022 la Primăria Municipiului Botoşani, Calea Naţională nr. 101 - sediul „ Casa Cărţii ”, Serviciul Patrimoniu, în zilele de luni – joi ale săptămânii între orele 09:00 - 15:00 și vineri în intervalul orar 09:00 – 11:00. Cererile pot fi depuse până la ora 12:00 în data de 29.11.2022.


Preţul de pornire la licitaţie este de 199 lei/an, pentru persoane fizice la nivelul anului 2022. Taxa obținută în urma licitației cu strigare va fi menținută în fiecare an, iar la aceasta se va adăuga și eventualul coeficient de indexare aplicat la taxa de bază anuală.


Licitația se va desfăşura în sala de şedinţe de la sediul „ Casa Cărţii ”- mezanin.


Durata de rezervare este până la 31 decembrie 2022, cu posibilitate de prelungire, anual.


Pot depune cereri de înscriere persoanele fizice care locuiesc în raza parcării, deţin autovehicul proprietate personală, în leasing sau preluat în comodat de la firme sau alte persoane fizice și pot opta pentru un singur loc dintre cele disponibile.


Pe site-ul oficial al Primăriei municipiului Botoșani www.primariabt.ro găsiți atașate hărțile folosite, în care locurile noi sunt evidențiate în culoarea roșie.


Pentru înscriere vor fi prezentate, în original și în copie, următoarele documente: cartea de identitate (buletin) și, după caz, actul de vânzare-cumpărare a apartamentului, certificatul de înmatriculare al mașinii și, după caz, contractul de comodat sau de leasing. Taxa de participare la licitaţie este de 10 lei.


Pentru relaţii suplimentare, vă puteţi adresa Serviciului Patrimoniu ( Casa Cărţii ) telefon 0372316757.