Anul trecut se bătea pentru Parlament, acum cântă la mustăria de la conac: Tot ce vreau şi tot ce-mi place - VIDEO & GALERIE FOTO

Două zile de chef în cel mai pur stil românesc au fost la sfârşitul săptămânii trecute la Conacul Zăiceşti. S-a inaugurat „Mustăria 2017” cu petreceri începute vineri seară şi terminate în noaptea de sâmbătă spre duminică.

 

Dacă în prima zi a cântat Brânduşa Covalciuc, în cea de a doua i-a venit rândul Margaretei Clipa. După ce anul trecut pe timpul acesta se pregătea de campania electorală fiindcă încerca să pătrundă în Senat candidând în judeţul Botoşani, în toamna lui 2017 interpreta a revenit la ocupaţia care a consacrat-o: cântatul. Şi a arătat că aventura politică nu i-a afectat în vreun fel prestaţia artistică, determinând oamenii prezenţi să se ridice de la mese şi să încingă o horă sănătoasă pe versuri care nu mai au nevoie de alte comentarii:

De-aş putea, multe aş face,
Tot ce vreau şi tot ce-mi place;
Aş face din noapte zi,
Două ceasuri aş dormi.

 
Şi invitaţilor nu le-a fost tocmai uşor să lase mesele baltă pentru dansat. La aperitiv au fost trataţi cu cârnăciori tradiţionali, şunculiţă ţărănească, zacuscă, caş, ceapă verde, iar apoi, printre altele, cu cârnaţi şi pastramă de oaie de Pleşcoi, mămăliguţă gratinată şi salate de murături.


Peste toate au fost turtele coapte pe vatră, plăcintele „poale-n brâu” şi, bineînţeles, mustul din partea casei, preparat chiar la conac.


De la chef nu a lipsit Stan Dănuţă, meşter popular din Băluşeni, care şi-a expus o parte din creaţii şi care la un moment dat a părut că el chiar a coborât dintre ele atunci când, îmbrăcat în straie populare, a intrat în horă alături de o tânără costumată aşijderea. Astfel, cerdacul, salonul verde şi separeul auriu, pline cu peste o sută de oameni, s-au umplut şi cu bună dispoziţie.


La sfârşitul acestei săptămâni, vineri mai exact, Conacul Zăiceşti schimbă registrul şi trece de la muzică populară la folk, aşa că nu mai cântă Margareta Clipa, ci Adrian Bezna cu Andrei Maftei în…  „Amintiri cu vorbe şi cântec”.

 

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store