Anul școlar 2023-2024, OFICIAL: Cursurile încep în 11 septembrie

Elevii vor începe următorul an școlar în 11 septembrie și îl vor încheia în 21 iunie.

 

Conform Ordinului ministrului Educației prin care a fost stabilită structura anului școlar 2023-2024, vor fi 36 de săptămâni de cursuri.

 

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar va avea o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se va încheia în 7 iunie 2024.

 

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar va avea o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se va încheia în 14 iunie 2024.

 

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” vor fi organizate în perioada 11 septembrie 2023 - 26 aprilie 2024, pe durata a câte cinci zile consecutive lucrătoare, la decizia școlilor.

 

 

Calendarul anului școlar 2023-2024

 

Cursuri în anul școlar 2023-2024:

 

-de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023

-de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023

-de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024 sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ

-de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024

-de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024

 

 

Vacanțe în anul școlar 2023-2024:

 

-de sâmbătă, 28 octombrie 2023, până duminică, 5 noiembrie 2023

-de sâmbătă, 23 decembrie 2023, până duminică, 7 ianuarie 2024

-o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie - 3 martie 2024

-de sâmbătă, 27 aprilie 2024, până marți, 7 mai 2024 (În 2024, Paștele ortodox va fi în 5 mai, iar Paștele Catolic, în 31 martie) de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024