Antrenorul oficial de la FC Botoșani: Regulamentul trebuie respectat și va fi respectatVIDEO

Mihai Ciobanu a fost prezent la reunirea lotului FC Botoșani din postura de antrenor principal.

 

Tehnicianul a vorbit despre obiectivele echipei pentru următorul sezon dorindu-se pe lângă rezultate și evidențierea unor jucători pentru care clubul ar putea fi rampă de lansare în fotbalul românesc.

 

„Am venit cu gândul să ne facem treaba bine, cu gândul că orașul și clubul au un specific anume în sensul că pe lângă o prezentare cât mai onorabilă în campionat, mai avem și alte misiuni. Cum ar fi să scoatem jucători în evidență”,

Mihai Ciobanu, antrenor FC Botoșani.

 

La capitolul plecări – sosiri din rândul jucătorilor, tehnicianul nu a avut prea multe dezvăluiri în sensul în care singurul jucător care s-a despărțit de FC Botoșani a fost portarul Eduard Pap.

 

„În afara faptului că a plecat Edi Pap căruia îi mulțumim încă o dată, oficial nu avem nimic. Sunt jucători care aparțin clubului și revin pentru a-i vedea. Sunt jucători care, probabil, vor mai rămâne o perioadă și vor pleca. Vom vedea. În timp, le așezăm”,

Mihai Ciobanu, antrenor FC Botoșani.

 

Întrebat dacă nu-și riscă licența, Mihai Ciobanu a răspuns: „Noi trebuie să nu intrăm nicio clipă în coliziune cu regulamentul,  regulamentul de asta este pentru că trebuie respectat și va fi respectat”.

 

Discursul său s-a încheiat cu discuții despre cantonamentul din Austria unde au fost programate patru jocuri de pregătire.

 

„Primul obiectiv este meciul, jocul echipei, apoi trebuie să ne gândim la situația din clasament, să fie una care să nu ne dea emoții și mai departe publicul care ne încurajează foarte mult și pe care îl vrem mai mult prezent pe stadion decât pe rețelele de socializare, să ne aprecieze. Dacă reușim să scoatem în evidență doi – trei jucători în fiecare an este foarte bine”,

Mihai Ciobanu, antrenor FC Botoșani.

 

Ulterior, echipa a plecat la primul antrenament programat pentru ziua de astăzi.