Spre deosebire de preşedintele clubului, antrenorul de la Pro Volei era oarecum abătut la finalul partidei cu Dinamo Bucureşti. Noul tehnician al echipei crede că, în ciuda punctului obţinut cu o echipă de Champions League, nu se poate vorbi de un debut fericit al său pe banca tehnică.
“Eu nu sunt chiar atît de bucuros, eu îmi doresc tot timpul să cîştig, indiferent cu cine joc. Această echipă are un potenţial mult mai mare decît l-a arătat la acest joc şi să sperăm că, cu mai multă muncă şi mai multă pregătire, vom reuşi”, a declarat Berthold Văsuică. El a felicitat fetele pentru modul în care au abordat partida şi crede că primul set s-a pierdut din cauza emoţiilor generate de prezenţa unui alt antrenor. „Dinamo este o echipă bună, dar era de bătut astăzi. Şi noi am jucat bine şi ele au jucat atît cît pot la acest moment”, a mai arătat antrenorul de la Pro Volei. El nu a remarcat nici o jucătoare în mod special: „echipa este vedeta”.