Buhăianu dă prime la fete şi la înfrîngere

 

Şeful de CS Pro Volei era mai bucuros la sfîrşitul înfrîngerii de sîmbătă decît la multe alte victorii. Încîntat de evoluţia jucătoarelor, acesta a decis să le plătească o primă imediat după meci.
„A fost o înfrîngere, dar în acelaşi timp am obţinut un punct fabulos în compania formaţiei Dinamo care este reprezentanta României în Champions League. Dacă e să vorbim corect, am jucat de la egal la egal cu reprezentanta României în Champions Leagus, înseamnă că avem şi noi valoare”, a declarat Cătălin Buhăianu. Acesta crede că punctul obţinut cu bucureştencele va conta foarte mult în clasament şi că reprezintă un semnal şi pentru celelalte echipe că la Botoşani le va fi foarte greu. „Cred că prin numirea d-lui Văsuică am mutat şi am mutat foarte bine, este un cîştig pentru Botoşani, pentru voleiul botoşănean. De aici încolo cred că vom avea meciuri bune şi foarte bune şi sunt foarte optimist”, a mai afirmat deputatul. El este convins că echipa va termina în primele 6-7 locuri şi a recunoscut că se gîndeşte la o cupă europeană. „Plătesc prime şi la înfrîngere, dar nu ştiu dacă este o înfrîngere, este un meci în care am cîştigat un punct. Cred că acest punct merită premiat şi mă voi duce în vestiar după fete şi voi premia acest rezultat”, a afirmat preşedintele Pro Volei. El a ţinut însă secretă valoarea recompensei financiare.