Antrenor de filme pentru adulţi pe Municipal

 

Dincolo de debutul cu victorie în noul sezon, prima partidă disputată pe propriul teren de FC Botoşani în campionatul 2011/2012 a fost marcată şi de prestaţia incredibilă a tehnicianului echipei oaspete. Viorel Ion, care a evoluat ca atacant inclusiv la Rapid, a făcut veritabile crize de isterie pe bana tehnică. A ţipat, a gesticulat şi a înjurat aproape la toate fazele.

"Îl omor, îl omor"
Şi-a început recitalul în minutul 2 şi nu l-a terminat nici măcar la conferinţa de presă. Ploaia de înjurături i-a lăsat „interzişi” şi pe spectatorii din spatele băncii tehnice, care au văzut zeci de antrenori în atâţia ani de liga a doua. Încă din minutul 17 spectatori i-au cerut arbitrului să-l elimine pe antrenorul de la CF Brăila: "Daţi-l afară, sunt şi copii pe aici". Cum centralul Cristian Sava nu i-a atras atenţia asupra comportamentului, Viorel Ion a continuat să se manifeste la fel pe toată durata partidei. "Îl omor, îl omor", "uraaaa, ne-a dat fault”, "uăi nenorocitule", "tu-ţi m... mătii", au fost doar câteva dintre „afirmaţiile” tehnicianului care i-au determinat pe spectatori să remarce la un moment dat: "mă ăsta-i nebun mă”.
"Îi mănânc de la beregată în sus”
În minutul 84 a părăsit spaţiul tehnic, a intrat în teren şi nu a lipsit mult să se ia la bătaie cu mijlocaşul botoşănean Valeriu Bordeanu după un fault făcut de acesta (foto, Viorel Ion în bluză albastră). Au trebuit să intervină arbitrii şi antrenorul FC Botoşani Marius Popescu pentru liniştirea spiritelor. Antrenorul a continuat în acelaşi registru şi la întâlnirea cu jurnaliştii. Iată doar două dintre spusele sale:
„Adevărul este că şi în aceştia trei ani cât am lipsit de la fotbal s-au întâmplat prea multe evenimente. Cu pariuri, cu sportivii, eu pe tema asta întotdeauna ţin şedinţe în vestiar, le-am spus că îi mănânc de la beregată în sus”
„Sunt felul de om care când câştigă intru şi îi pup în fund, când pierd cum au pierdut azi, dacă jucam în 11 nu erau probleme, astăzi nu am jucat decât în trei, aici e problema şi sunt supărat pe ei. De omorât nu pot să îi omor că mă duc la puşcărie, vorba vine. Dar nici clipe uşoare nu îi aşteaptă mâine”.