Antibraconaj și Antipoluare Botoșani, locul unde poți sesiza neregulile, inclusiv cele forestiere

Asociația Națională de Combatere a Braconajului și a Poluării (ANCBP) are filială și la Botoșani.

 

Iubitorii de natură, pescarii și vânătorii din județul Botoșani se vor putea adresa Asociației Naționale de Combatere a Braconajului și a Poluării (ANCBP), pentru a sesiza fapte privind braconajul piscicol, cinegetic, poluarea, dar și infracțiuni forestiere.

 

Și asta pentru că ANCBP are de acum filială și la Botoșani.

 

”ANCBP Botoșani invită pescarii, vânătorii și iubitorii de natură să se implice activ în combaterea braconajului piscicol, cinegetic, a poluării și a tăierilor ilegale de arbori. Asociația reprezintă o asociere neguvernamentală, nonprofit, nesubordonată politic, neetnică și neconfesională. Suntem în curs de organizare”,

reprezentanții ANCBP, filiala Botoșani

 

Astfel, cetățenii sunt invitați să sesizeze nereguli în ce privește braconajul piscicol, cinegetic si poluarea sau infracțiunile forestiere print-un mesaj privat, preferabil cu dovezi.

 

”Vă încurajăm să ne sesizați aceste fapte într-un mesaj privat sau telefonic, dacă constituie o urgență și să ne lăsați datele dvs. de contact”, transmite ANCBP, filiala Botoșani.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store