Angajatorii de top de la Botoşani: O instituţie şi o firmă de confecţii au cei mai mulţi angajaţi

În peste jumătate din județele României, Statul are cel puțin un reprezentant printre primii doi angajatori la nivel de județ. 

 

De obicei, este vorba despre spitalul județean sau, în județele sărace, Direcțiile de asistență socială. Există și o a treia categorie de angajator dependent de stat: cele care au fost cel puțin o dată ajutate cu fonduri de la bugetul public sau care primesc încă subvenții din partea statului.

 

La Botoşani pe primul loc se situează Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati cu 2.008 angajaţi. Firma Formens se află pe poziția a doua, cu 1.015 salariați, dar ar putea fi depășită oricând de DGASPC-ul local, care are în schemă peste 1.200 de locuri, din care erau ocupate 1.004.

 

Situația cea mai bizară apare în județul Suceava, unde pe primul loc se află Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu un număr de peste 1.800 de angajați, personal și neclerical, potrivit declarațiilor făcute de instituție pentru cursdeguvernare.ro.  Precizăm că statul plătește șefii de cult, care sunt asimilați funcțiilor de demnitar, precum și funcțiile de conducere, precum și parte din salariile preoților (65% sau 80%, dacă e vorba de unitățile de cult cu venituri reduse). Pe locul doi, în Suceava, se află Spitalul Județean Sf Ioan Cel Nou, cu 1.353 de salariați, potrivit ultimelor date.

 

Spitalele, printre cei mai mari angajatori

 

Spitalele ar ttrebui să se finanțeze exclusiv prin decontarea serviciilor medicale, care se face de la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), unde se varsă contribuțiile de sănătate ale contributorilor.

 

Tarifele nu pot acoperi însă toate salariile personalul medical și nemedical, astfel încât, parte din bani sunt subvenții.

 

În spitalele care sunt și centre universitare, numărul angajaților este uriaș, întrucât îi cuprinde și numeroșii medici rezidenți. La Iași, de exemplu, există aproximativ 1.000 de medici rezidenți (inclusiv farmaciști și stomatologi).

 

Mai există 75 de muncitori (calificați și necalificați) care se ocupă de întreținere, circa 275 de brancardieri, măieși, îngrijitoare și spălătorese. De aceea, ele apar inevitabil în top 5 pe județe, acolo unde nu există firme cu mai mult de 1.500 de angajați.

 

La Vaslui, de exemplu, locul 3, cu doar câțiva salariați sub compania Rulmenți, se află Spitalul Județean și situația în clasament se poate inversa oricând dacă economia va avea probleme.

 

Direcțiile de asistență socială, printre cei mai mari angajatori în județele sărace

 

Direcțiile județene de asistență socială se numără  printre mai mari angajatori, nelipsit în top cinci din județele sărace. Explicația este firească, întrucât în astfel de județe sunt mai mulți copii părăsiți, cu dizabilități sau nu, persoane în vârstă cu probleme.

 

Situația cea mai flagrantă se înregistrează la Vaslui, unde Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) avea în septembrie 2.540 de salariați. În Caraș-Severin, unde înainte de 1989 două societăți  renumite – Combinatul Siderurgic și UCMR – totalizau circ 25.000 de angajați, DGASPC se află pe locul patru al angajatorilor, cu Directia de Asistenta Sociala sunt 1.033 posturi.

download from google play download from apple store