Andia, fata de la țară devenită vedetă la București, concert cu declarații de dragoste la Zilele Orașului – VIDEO & GALERIE FOTO

A doua seară de concerte la Zilele Orașului a fost încheiată de Andia. Plimbată de braț pe lângă scenă de un membru al staff-ului, a captivat cu precădere adolescenții din primurile rânduri.

 

Ce de iubire!


Mai ales fetele, care au dovedit că știu pe dinafară versurile hiturilor lansate de artistă de vreo patru ani încoace și care au urcat-o în vârful topurilor muzicale din România.


”Retrograd”, ”Sfârșitul lumii”, ”Slăbiciuni”, ”Mi-e dor” și bineînțeles ”La nevedere” au fost cântate în bună parte alături de tinerii spectatori.


”Bine îmi pare să vă revăd, cred că acum trei ani am mai fost pe la voi (patru ani - n.r.). Mă bucur să vă văd într-un număr atât de mare și până acolo, în spate, să văd atât de multă lume frumoasă. Mulțumesc pentru primirea aceasta”,


Andia, cântăreață.


Imediat din public s-a auzit ”te iubim”. De altfel, una dintre adolescente a venit și cu o pancartă prin care își declara dragostea pentru interpretă.


”Și eu vă iubesc pe voi”, a fost răspunsul Andiei.

 

Din Ion Creangă în capitală


Diana Constantin pe numele din buletin are 26 de ani și provine din județul Neamț, comuna Ion Creangă mai exact.


Ca o mulțime de alte voci din muzica pop și disco românească, a debutat de fapt cântând muzică populară la 12 ani.


Din liceu și-a schimbat stilul și după ce s-a mutat la București a avut colaborări cu DJ Project și Spike, după care și-a lansat propriile piese de dragoste și baladele romantice.