AMENZI de peste 6.000 de lei aplicate de polițiștii locali la Botoșani

Zeci de botoșăneni au fost sancționați de oamenii legii după ce au încălcat mai multe norme de conviețuire socială.

 

În intervalul 12-17 iulie 2024, în conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010 – legea Poliției Locale, polițiștii locali au continuat acțiunile de menținere a ordinii și liniștii publice pe raza municipiului Botoșani.

 

Misiunile polițiștilor locali s-au desfășurat cu precădere în zonele intens circulate: Pietonal Unirii, Centru Istoric, parcuri, piețe și au vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale în vederea asigurării unui climat social civilizat.

 

Astfel în perioada amintită, au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 6.800 lei, conform prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii şi liniștii publice, dar și ale unor prevederi aprobate la nivelul municipiului Botoșani.

 

Pentru fapte de tulburare a liniștii publice, consum de băuturi alcoolice pe domeniul public, apelarea la mila publicului, polițiștii locali au aplicat 25 de sancțiuni.