CE au păţit nişte botoşăneni care au aruncat gunoiul unde le-a fost mai la îndemână

În mai puțin de 50 de minute, în Piața Viilor din municipiul Botoșani au fost surprinse patru persoane care abandonau deșeuri menajere.

 

Polițiștii locali din municipiul Botoșani au acționat pe linia depistării persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public, formând depozitari necontrolate. Astfel, în zilele de 6 și 7 iulie 2019, polițiștii locali au surprins 12 persoane certate cu legea, iar în mai puțin de 50 de minute, în Piața Viilor din municipiul Botoșani au fost identificate patru persoane care abandonau deșeuri menajere în alte locuri decât cele special amenajate ori nu au menținut curățenia platformelor gospodărești, creând un aspect insalubru. Cele patru persoane au fost sancționate cu amenda de la 400 lei la 1.000 lei, în acest sens fiind aplicate sancțiuni în cuantum de 1.600 lei.

 

Polițiștii locali atrag atenția că este interzisă aruncarea sau abandonarea deșeurilor de orice fel pe domeniul public, iar cetățenii si asociațiile de proprietari, dar si persoanele juridice, sunt obligați să întrețină curățenia locuințelor pe care le dețin sub orice formă legală, a anexelor gospodărești, a curților și  împrejurimilor acestora și să nu depoziteze pe spațiile comune deșeuri, bunuri sau alte materiale, să asigure și să mențină curățenia pe trotuare, pe zonele verzi, a locurilor de parcare pe care  le  folosesc,  precum și  în  jurul garajelor pe care le dețin sub  orice  formă, dar și să  mențină curățenia în jurul acestor recipiente pentru deșeuri.

 

Totodată, Poliția Locală Botoșani informează că va continua acțiunile pentru depistarea celor care aruncă deșeuri pe domeniul public și face apel la cetățenii care observă astfel de atitudini să sesizeze neregulile la numărul de telefon 0231/513100.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store