Ambasadorul Israelului vrea să aducă turişti din ţara sa la Botoşani

 

Excelenţa Sa, ambasadorul statului Israel în România s-a arătat extrem de bucuros că a reuşit să ajungă şi în zona Moldovei, mai exact la Botoşani aproape de oraşul în care îşi are rădăcinile, respectiv Iaşi. Dan Ben Eliezer chiar a glumit asupra statutului său susţinând că mereu spune cu mândrie că „este moldovean”.

Oficialul diplomatic a purtat o serie de discuţii informative cu autorităţile judeţene la Instituţia Prefectului urmând ca ulterior să se întâlnească cu primarul Ovidiu Portariuc. „România este o ţară de care sunt foarte ataşat şi sunt privilegiat atât din punct de vedere profesional cât şi personal. De fapt rădăcinile mele sunt aici, din partea mamei care s-a născut la Iaşi, şi aşa cum se spune în România sunt moldovean. Cred că tărie că avem un potenţial de a extinde colaborarea pe care o avem în multe domenii iar aceste lucruri au fost discutate în această întâlnire”, a declarat ES Dan Ben Eliezer, ambasadorul Israelului.

Dialogul cu autorităţile judeţene a avut mai multe repere pe diverse domenii, cu precădere cel agricol dar şi modalităţi pentru extinderea colaborării dintre cele două state. „Am discutat şi despre schimburi în domeniul turistic dintre judeţul Botoşani şi statul Israel, mi-aş dori foarte mult ca mulţi turişti să vină din Israel în România şi să vină aici în această zonă pentru a vedea exact despre ceea ce reprezintă România. Şi după cum mi-aş dori ca foarte mulţi turişti români să vină în Israel şi să viziteze nu doar locurile sfinte ci să înţeleagă ceea ce reprezintă statul Israel ca un stat viu şi într-o permanentă dezvoltare”, a mai spus oficialul diplomatic care la final a ţinut să mulţumească autorităţilor locale pentru sprijinul acordat comunităţii evreieşti din Botoşani care se află în scădere de la an la an.
La finalul întâlnirii gazdele i-au oferit oaspetelui de nivel înalt suveniruri şi albume cu judeţul Botoşani şi l-au invitat să semneze în cărţile de onoare ale Consiliului Judeţean şi Prefecturii.
CITEŞTE:
 Ambasadorul Israelului face lumină şi dezvăluie cine l-a invitat la Botoşani
[[galerie-foto]]