Alina Gorghiu promite asfaltarea ”rușinii naționale”: Este ireal că în județul Botoșani mai există acel drum național de pământ

Finalul mitingului electoral de la Casa de Cultură a Sindicatelor a fost unul al marilor promisiuni. După ce Vasile Blaga a făgăduit autostradă pentru Moldova, a venit rândul Alinei Gorghiu.

 

Aceasta a promis botoșănenilor că va face tot ce depinde de ea pentru ca Botoșani să nu mai fie singurul județ din țară cu un drum național de pământ. Lidera PNL s-a referit la DN 24 C Manoleasa – Rădăuți Prut, pe care Victor Ponta anunțase că îl asfaltează încă din decembrie 2012.

”Este ireal că în județul Botoșani mai există acel drum național de pământ. Nefăcut! E singurul în România! Și dacă pot să fac un lucru, îl fac. Vă promit că declarația aceasta nu se face doar la dvs. în sală, ci o voi face și de la București și o să repet lucrul acesta până văd că vă asfaltează acest drum. Este incredibil așa ceva”.

Alina Gorghiu, copreședinte PNL, de la tribuna liberală.

Drumul cu pricina a avut parte anul trecut de nivelări, însă lucrările s-au oprit când ar fi trebuit să se toarne și asfalt. (S.B.)