Alianţa PNL – PC, doar vorbe la Ţurcanu şi Onişa

 

Alianţa dintre PNL şi PC perfectată la nivel central nu există nici măcar teoretic la Botoşani. Deşi a trecut mai bine de o săptămînă de cînd preşedinţii celor două formaţiuni, Crin Antonescu şi Daniel Constantin, au semnat protocolul de constituire a Alianţei de Centru-Dreapta, după validarea de către forurile politice ale celor două partide a noii construcţii politice, la Botoşani nu s-a întîmplat ceva pe această linie.
Turcanu Onisa
Mai mult, nu a existat nici măcar o întîlnire pe această temă între liderii judeţeni ai liberalilor şi conservatorilor. Cei din urmă dau însă asigurări că acest lucru se va întîmpla. „Conform protocolului pe care îl avem o să purtăm toate discuţiile care se impun. Şi noi o să ne prezentăm cu o delegaţie”, a afirmat Paul Onişa, preşedintele interimar al PC Botoşani. În aceste condiţii nici nu se poate vorbi deocamdată despre o strategie privind participarea pe liste comune sau separate la alegerile locale de anul viitor. „Noi ne pregătim candidaţii noştri pe toate funcţiile, la primării, consilieri, absolut pe toate funcţiile şi în alegerile locale sigur că vom căuta să obţinem maxim posibil”, a mai spus liderul conservatorilor. Anterior, deputatul Florin Ţurcanu anunţase înfiinţarea în PNL Botoşani a unei comisii care să aibă misiunea de a purta discuţii cu PC. Acestea nu au mai avut loc. Reprezentanţii Alianţei de Centru-Dreapta au depus pe 11 ianuarie, la Tribunalul Bucureşti, cererea de înregistrare a noii entităţi politice.