Partidul lui Dan Diaconescu vrea primar la Botoşani şi se ia de Secrieru

 

Planuri mari la Partidul Poporului. Liderii din Botoşani ai acestuia îşi doresc pentru alegerile locale ce se vor desfăşura în vara anului viitor nici mai mult, nici mai puţin decît să domine judeţul.
pp 2
„Ca orice partid politic scopul este să accedem spre majoritate, să avem majoritate în Consiliul Judeţean, să avem majoritatea primarilor din judeţ, inclusiv pe municipiile judeţului şi să reuşim să facem ceea ce nu s-a făcut timp de 21 de ani în Botoşani”, a afirmat Marius Cristescu, preşedintele organizaţiei municipale a formaţiunii. Popularii susţin că s-au creat deja organizaţii în aproximativ 80% din localităţi, că în municipiul reşedinţă au 538 de membri activi, iar în tot judeţul în jur de 1.500. „Noi încercăm să aducem investiţii în Botoşani că de asta am ajuns cel mai necăjit judeţ din ţară, că toţi parlamentarii de Botoşani, timp de 21 de ani, nu au făcut nimic pentru judeţ”, a mai declarat Marius Cristescu. El a făcut referire la fostul senator PNL Dinu Secrieru, despre care a spus că în timpul mandatului său de parlamentar ar fi redirecţionat investiţii din Botoşani spre Suceava. Popularii susţin că mai au alte 60 de adeziuni deja semnate, dar deocamdată neintroduse în baza electronică de date, iar prin vocea preşedintelui naţional Simona Man, prezentă marţi la Botoşani, au cerut oamenilor „să ne dea posibilitatea să putem demonstra ceea ce ne-am propus”.