Şedinţa de marţi a Consiliului Local Botoşani a avut parte de un final neaşteptat. Când aleşii de la municipiu se ridicau de le masă în sală a intrat un grup de pensionare.
Acestea au ţinut neapărat să ia cuvântul, transmiţându-le celor prezenţi că i-au votat şi ca atare trebuie să le asculte. După câteva momente de incertitudine, în care consilierii nu ştiau ce să facă, la apelul unor colegi Andrei Amos, preşedintele de şedinţă, a dat cuvântul uneia dintre femei, care cu disperare în glas şi-a expus problema la microfon.
„Să se formeze o comisie pentru a se constata aceste nereguli la legea 18. Am 26 de ani, dl primar mă cunoaşte ca pe calul cel breaz, dl secretar la fel. Am pus hârtiile acolo, vă rog să-l întrebaţi pe dl primar, pe dl secretar. De 26 de ani alerg să mi se dea un drept ce îmi aparţine. Vă rog din tot sufletul: o comisie să constate toate neregulile făcute de comisia legii 18, nimic altceva”,
Viorica Bordianu, petent.
Mai exact, femeia a reclamat că familia sa, prin Vasile Bordianu, a cedat la CAP, în 1959 – 1962, o suprafaţă de 0,3 hectare de grădină publică în Manoleşti, care nici până în ziua de astăzi nu i-a fost retrocedată.
Pensionara, cât se poate de agitată, a arătat că are 73 de ani şi că „sunt aici cu tensiunea 20. Acum dacă îmi ia cineva tensiunea am 22”.
Ea a fost susţinută de o altă vârstnică, nemulţumită că edilul şef şi secretarul au părăsit sala: „da’ dl primar a fugit, n-a stat la discuţii”.
Cum Viorica Bordianu a depus şi o cerere, consilierii rămaşi în sală i-au promis că va fi introdusă pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Local Botoşani.