ALERTĂ: Un criminal condamnat la 13 ani de închisoare a EVADAT din penitenciar! 

Deţinutul a evadat atunci când presta activităţi lucrative şi desfăşura activităţi de întărire a dispozitivului de pază.

 

Un deţinut în vârstă de 28 de ani, condamnat definitiv la 13 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, a evadat din Penitenciarul Rahova, dispariţia acestuia fiind sesizată luni seară în jurul orei 20.00, potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).
 

Conducerea penitenciarului a deschis o anchetă internă.

"În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situaţii, respectiv: blocarea căilor de acces– posibile direcţii de deplasare, alarmarea personalului unităţii, trimiterea de urgenţă a mai multor echipe de căutare formate din angajaţi ai Penitenciarului Bucureşti Rahova, precum şi cooperarea cu Inspectoratul General de Poliţie, I.P.J Ilfov, D.G. Jandarmi a Municipiului Bucureşti, I.G.al Poliţiei de Frontieră. De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative, care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului", se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Bărbatul are o înălţime de 1,64 m, ochi verzi, frunte îngustă, ridată, păr şaten închis, statură mijlocie, purta pantalon tip jeans şi jachetă culoare închisă.

 

Este în vârstă de 28 de ani, condamnat definitiv la 13 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, cu domiciliul în localitatea Secuieni, judeţul Bacău, clasificat în regim deschis, mai anunţă ANP. (Sursa: Mediafax)