O nouă atenţionate meteo a fost emisă, în urmă cu câteva minute, de meteorologi.
Potrivit acestora, un nou val de canicula va cuprinde Botoşaniul şi întreaga ţară, în intervalul 8 - 11 august. În cursul zilelor de joi, vineri, sâmbătă și duminică valul de căldură se va extinde, iar în orele amiezilor disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unităţi, în regiunile din jumătatea de sud a țării și pe arii mai restrânse în restul teritoriului.
Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 și 34 de grade, mai ridicate, spre 35...37 de grade, joi (8 august) local în sudul și estul țării, vineri și sâmbătă (9 și 10 august) pe arii restrânse în sud, iar duminică (11 august) în toate zonele de câmpie și podiș.
În intervalul menționat, temperaturile minime nocturne se vor situa, local, în jurul a 20 de grade, mai ales în Câmpia Română, pe litoral și în Dealurile de Vest.
(Sursa foto: Botoşani, on line)
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: