Alecsandru cu soţia şi copilul în braţe, meci la vot cu şefa secţiei de votare – VIDEO&FOTO

 

Vot cu peripeţii pentru unul dintre candidaţii Alianţei România Dreaptă pe municipiul Botoşani. Gabriel Alecsandru locuieşte în Colegiul 5, însă a venit să voteze în Colegiul 6 în baza unei prevederi legislative care permite pretendenţilor la alegerile parlamentare să îşi exercite dreptul constituţional în zona pentru care au intrat în cursă.
Gabriel Alecsandru vot cu sotia

I s-au dat buletine şi ştampilă, după care i s-a spus că nu poate vota

Democrat-liberalul s-a deplasat la Grupul Şcolar „Dimitrie Negreanu”, acolo unde a absolvit liceul. A venit la secţia 62 însoţit de soţia Andreea şi de fiica Ilinca Maria. Când a ajuns acolo Lucica Manole, preşedintele secţiei de votare, a părut nedumerită, adresându-i mai multe întrebări. După ce tânărul PDL i-a explicat că, în calitate de candidat, are dreptul să voteze în colegiul unde a intrat în cursa pentru Parlament, i s-au dat buletine de vot şi ştampile. Totul a decurs bine până pe la jumătate, mai exact după ce Gabriel Alecsandru a introdus în urmă buletinul pentru Senat. „Dl Alecsandru, staţi aşa că am o problemă, numai pentru Senat puteţi să votaţi”, l-a oprit Lucica Manole, moment care a creat rumoare generală în secţie întrucât cu câteva zeci de secunde înainte aceiaşi oameni îi spuseseră că poate vota acolo. Gabriel Alecsandru le-a răspuns că a vorbit inclusiv la Biroul Electoral Judeţean, unde a şi sunat, timp în care Lucica Manole a început să caute prin lege prevederea prin care aspirantul ARD Botoşani la deputăţie nu are dreptul să voteze în acea secţie. După câteva zeci de secunde de derută, Lucica Manole, l-a anunţat pe Alecsandru că... are dreptul să voteze. „Am vrut să mă edific”, a explicat Lucica Manole. „Dar asta trebuia să ştiţi d-na preşedinte de secţie de votare”, a răspuns Gabriel Alecsandru.

„Am votat cu speranţa într-un viitor mai bun pentru copiii noştri”

Ieşit pe hol, cu fetiţa în braţe şi soţia alături, candidatul ARD Botoşani a anunţat că a votat pentru o democraţie solidă şi pentru o societate sănătoasă, bazată pe respect faţă de semeni, unde familia să reprezinte celula de bată a societăţii. „Am votat cu speranţa într-un viitor mai bun pentru copiii noştri. Şi astăzi este şi Ziua Internaţională Împotriva Corupţiei şi fac un apel către toţi botoşănenii să se gândească bine pe cine vor pune ştampila şi pe cine vor trimite în Parlament să-i reprezinte”, a afirmat Gabriel Alecsandru. Toţi trei au plecat spre Şcoala 13, acolo unde poate vota soţia ARD-istului.






Gabriel Alecsandru vot cu sotia 2
Gabriel Alecsandru vot cu sotia 3






CITEŞTE ŞI:
 Alegerile încep cu un scandal pe 100 de buletine intrate „la apă”