După ce au transferat doi consilieri judeţeni, pe Luiza Alexandru şi Vasile Dumitraşcu, PSD-iştii mizează pe aducerea altor trei şi răsturnarea majorităţii din
CJ Botoşani. Alianţa Creştin Liberală avertizează consilierii PNL, PDL, PNŢCD şi PER de faptul că sunt traşi într-o cursă. Redăm mai jos un comunicat pe această temă trimis de
ACL Botoşani şi semnat de
Florin Ţurcanu, Gheorghe Sorescu şi
Cristian Achiţei, cu precizarea că intertitlurile ne aparţin..
Rugăminţi şi avertizări
Echipa de conducere a Consiliului Județean Botoșani, prin
președintele Florin Țurcanu și cei doi vicepreședinți, Gheorghe Sorescu, respectiv Cristian Achiței roagă și avertizează consilierii județeni din cadrul Alianței Creștin- Liberale (ACL) și consilierii județeni care colaborează cu ACL să nu creadă în proiectele de hotărâre pe care PSD încearcă să le impună la nivelul acestei instituții.
Apelând la diverse tertipuri, grupul de consilieri județeni ai PSD dorește să-și atragă susținere pentru inițierea unui proiect de hotărâre de schimbare a celor doi vicepreședinți ai ACL.
Şantaj şi ameninţări
Atragem atenția că s-a ajuns până în punctul în care, prin promisiuni sau sub presiunea șantajului și a amenințărilor, inclusiv consilieri județeni PNL au fost obligați să semneze inițierea unui astfel de proiect de hotărâre. Ba mai mult, anumiți consilieri județeni care nu și-au dat acordul figurează ca semnatari ai proiectului de hotărâre inițiat de PSD pentru schimbarea vicepreședinților.
Este inadmisibil să se recurgă asemenea acțiuni pentru ca PSD să-și poată face jocurile politice și avertizăm că vom face toate demersurile legale pentru ca proiecte de hotărâre de acest fel, inițiate prin amenințări sau șantaj să nu ajungă în plenul Consiliului Județean.
Câţiva liberali au semnat deja proiectul
Asigurăm cetățenii județului Botoșani că astfel de practici ilegale și imorale nu vor avea girul consilierilor județeni ACL, drept urmare, consilierii județeni liberali care sub anumite presiuni, au semnat proiectul de hotărâre ce se dorește a fi introdus de PSD pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Județean, își vor retrage luni opțiunea făcută, din respect pentru PNL.
CITEŞTE ŞI:
ESTE OFICIAL : Țurcanu a mai pierdut doi consilieri județeni, stau în stand-by alți trei