Alarmă la municipiu după proiectul cu demiterea Cătălinei, primarul ironic: Ce faceţi d-le viceprimar?

La doar câteva minute după ce Botoşăneanul a anunţat în premieră că şi PSD-iştii au depus un proiect de schimbare a viceprimarului liberal, Eugen Ţurcanu, candidatul Opoziţiei la postul ocupat în prezent de Cosmin Andrei, s-a deplasat la Primăria Botoşani.

 

Aici el era aşteptat de Cătălina Lupaşcu, vizată direct de iniţiativa social-democraţilor. În Piaţa Revoluţiei s-a produs şi o situaţie amuzantă, în sensul că, venit pentru o întrevedere cu edilul liberal, PDL-istul a dat peste Ovidiu Portariuc şi Cosmin Andrei. Eugen Ţurcanu a evitat să îi salute, însă primarul l-a întrebat cu o pronunţată tentă ironică:„ce faceţi d-le viceprimar”. Consilierul local democrat-liberal a refuzat să răspundă, preferând doar să afişeze un zâmbet. El nu a făcut declaraţii oficiale pe seama iniţiativei PSD, spunând că tocmai de asta a venit la Primărie, ca să discute cu lidera PNL Botoşani. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
 EXCLUSIV: Recul politic de la PSD: Pregătiri pentru schimbarea viceprimarului în fustă
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Noii edili? Lupașcu și Țurcanu au dat mâna: Îi urez succes în echipa de viceprimari