Ajutor cerut pentru o familie rămasă pe drumuri în urma unui incendiu: Au ajuns să facă mâncare tot sub cerul liber

Strigăt de ajutor pentru o familie care și-a pierdut casa într-un incendiu.   

 

Rămași pe drumuri la final de vară  

 

Apelul a fost lansat de preoteasa Ana Maria Macuc pe rețelele de socializare.   Este vorba despre o familie din satul Carasa din comuna Corlăteni care și-a pierdut casa într-un incendiu.    

 

„Au rămas sub cerul liber și au ajuns să facă mâncare tot sub cerul liber. Haideți să fim buni și cei care putem, să contribuim cât de puțin financiar sau cu materiale de construcții pentru a-și putea construi o noua casă. O casă o faci în mulți ani, deseori muncesc doua generații pentru o casă și este foarte,  foarte greu să o iei de la zero și să construiește o casă, mai ales că-n 2-3 luni gerul bate la geam”, este mesajul transmis        

 

 

 Cei care doriți să-i ajutați financiar le puteți dona în numărul de cont: RO76BTRLRONCRT0CT5127701 deschis la Banca Transilvania, pe numele Strateanu Mariana    

 

 

 „Să nu fim indiferenți”  

 

„Familia se ocupă cu agricultura și creșterea animalelor în gospodărie, neavând vârstă de pensionare, așadar veniturile sunt extrem de mici. Singuri n-au nici o șansă să-și construiască o noua casa. Vă indemn să nu fim indiferenți pentru că pic cu pic se face mare și un ajutor oricât de mic, pentru ei contează enorm, pentru că-i foarte foarte greu să depășești astfel de momente. Un ajutor oricât de mic îi vă ajuta să simtă că nu sunt singuri în necazul și încercarea vieții lor, îi vă încurajă și ajuta să meargă mai departe!”, se mai arată în mesajul transmis   

 

Familia poate fi contactată la numărul de telefon 0748627887.