Ajunul Crăciunului: Ce NU trebuie să faci în această seară

Mai sunt doar câteva ore până la Crăciun, dar atmosfera de sărbătoare se simte încă de astăzi. Ajunul Crăciunului este o zi încărcată de obiceiuri și superstiții.

 

Gospodinele pregătesc cozonaci, turte, dar și colaci, care după cum spune tradiția, reprezintă înfășurarea unei mâini cu degetele întinse aparținând Crăciunesei, care a ajutat-o pe Maica Domnului la nașterea pruncului. Cei din urmă sunt oferiți colindătorilor care vin la casele oamenilor pentru a anunța Nașterea lui Hristos.

 

Ajunul mai este cunoscut de credincioșii ortodocși ca ziua în care se ține post aspru. Tot aceștia cred că cerurile se deschid, dar această minune poate fi văzută doar de cei a căror credință este foarte mare.

 

Din timpuri vechi se spune că în noaptea de Ajun:

  • nu e bine să dormi pe paie sau prin fân
  • nu este permis consumul de rachiu
  • nu este indicat să te superi, cerți sau să lovești
  • nu trebuie să mănânci nimic pentru a avea noroc în noul an
  • nu se dă nimic din casă
  • casa nu trebuie măturată

 

Pentru cei care nu au împodobit încă bradul, Ajunul Crăciunului este momentul perfect. Tot astăzi se aduc în casă crenguțe de vâsc, cunoscute în popor ca aducătoare de noroc și belșug.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL:

download from google play download from apple store