Aglomerație la Urgențe cu fracturi la mâini și picioare în urma căzăturilor

Odată cu prima zăpadă au apărut și primele probleme, la Botoșani. Din cauza stratului de gheață format pe trotuarele din municipiu, unii botoșăneni ajung cu leziuni la spital, în urma căzăturilor.

 

Potrivit Somax TV,  dacă şoferii s-au confruntat ieri, 2 decembrie 2014, cu neplăceri cauzate de stratul de zăpadă care s-a aşezat pe carosabil, iată că şi pietonii au avut de suferit de pe urma primilor fulgi de nea. La Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Mavromati, ziua de ieri a fost una record, iar asta deoarece foarte mulți botoşăneni fie au fost aduşi de Ambulanţă, fie s-au prezentat de unii singuri cu fracturi la nivelul mâinilor şi picioarelor, produse din cauza căderilor pe gheaţă.
A fost o zi aglomerată în special pentru medicii de pe Secţia de Ortopedie a unităţii spitaliceşti, iar asta fiindcă ei avut de-a face c-un număr de 14 fracturi, la nivelul mâinilor şi picioarelor, dar şi cinci entorse. De asemenea, s-ar părea că şi astăzi va fi o zi plină pentru medicii de pe Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă, încă de dimineaţă fiind aduse două persoane care au alunecat şi au căzut pe gheaţă.
CITEȘTE:
 Patinoar ad-hoc pe o stradă acoperită cu gheață de la o avarie la apă - FOTOGALERIE