Agenţi economici şi instituţii publice „fac coadă” la Modern Calor

 

Mai multe instituţii locale dar şi agenţi economici locali importanţi şi-au anunţat intenţia de a trece la sistemul centralizat de încălzire, renunţând astfel de centralele termice pe gaz. Numărul total al solicitărilor în acest sens este de peste 50, iar printre potenţialii abonaţi ai Modern Calor se regăsesc Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Teatrul Mihai Eminescu, Tribunalul şi Judecătoria, CEC-ul sau societăţile Serconf, Formens, Elsaco sau Romtelecom.
Atragerea celor peste 50 de potenţiali consumatori presupune şi derularea unei investiţii de către Modern Calor prin montarea unor module termice care înlocuiesc centralele termice şi care transformă apa caldă în agent termic, durata de recuperare a investiţiei fiind de circa 3 ani. Obiectivul de investiţii este cuprins de altfel într-un proiect de hotărâre care va intra în dezbatere în şedinţa de Consiliu Local programată pentru mâine, 26 mai 2011. „Vor fi aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii pentru racordarea la sistemul de alimentare centralizată pentru energie termică a unor noi consumatori, instituţii publice şi agenţi economici din municipiul Botoşani. Propunerea este pentru anul 2011 şi 2012, este eşalonată investiţia şi sunt 52 de clădiri, potenţiali consumatori”, a declarat Cătălin Alexa, viceprimarul municipiului Botoşani. Preţul pentru gigacalorie în cazul agenţilor economici este de 200,51 de lei.