Agenţi de transport valori rămaşi fără loc de muncă

 

Un număr de 11 agenţi de transport valori precum şi patru agenţi de securitate vor rămîne fără loc de muncă. Ei sunt încadraţi la o firmă de pază din Bucureşti care are puncte de lucru în toată ţara şi care, din cauza crizei financiare s-a văzut nevoită să renunţe la o parte din angajaţi, afectaţi fiind şi 15 botoşăneni. În acest sens, firma în cauză, respectiv G4S Cash Service din Bucureşti, a emis o notificare Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă prin care a comunicat numărul salariaţilor disponibilizaţi. „Numărul total de salariaţi la firma G4S Cash Service SRL este de 6.399 salariaţi la data comunicării, respectiv 25 octombrie 2010. Motivele care au determinat concedierea salariaţilor sunt ca urmare a scăderii considerabile a volumului de activitate ca urmare a faptului că mulţi clienţi şi-au redus activitatea cît şi faptul că şi-au reziliat contractele, lucru care a dus la ă scădere dramatică a veniturilor companiei, în luna septembrie veniturile au scăzut cu 49% faţă de luna august”, a declarat Gabriela Vranciuc, purtător de cuvînt AJOFM. Reprezentantul Agenţiei susţine că se aşteaptă la un nou val de concedieri colective începînd cu luna noiembrie cînd firmele de construcţii îşi vor suspenda activitatea pînă în primăvară.