Tribunalul Suceava a stabilit în camera de consiliu că “sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea cetățeanului român Dumitru Morhan, condamnat pentru executarea pedepsei de trei ani închisoare și interzicerea drepturilor civile pe o perioadă de trei ani”, scrie Obiectiv de Suceava.
Afaceristul sucevean Dumitru Morhan, condamnat pentru înșelăciune și judecat mai nou pentru evaziune fiscală, s-a “refugiat” de ceva vreme în Ucraina de teama pușcăriei. In sfârșit, o instanță a dat liber la extrădare pentru Dumitru Morhan, fost lider al minorității ucrainene din România, om de afaceri condamnat pentru fapte penale, deținut în penitenciar, acum fugar în Ucraina, de unde a anunțat că s-a transformat în investitor și că s-ar întoarce în România pentru a-și ispăși restul de pedeapsă la care a fost condamnat de judecători, însă nu mai are încredere în justiția românească, mai scriu reporterii Obiectiv de Suceava.
In ședința de luni, desfășurată în cameră de consiliu, Tribunalul Suceava a constatat, în baza art. 66,. alin. 3 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea cetățeanului român Morhan Dumitru, condamnat pentru executarea pedepsei de trei ani închisoare și interzicerea drepturilor civile pe o perioadă de trei ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale, stabilită prin sentința penală pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 7625/314/2014, modificată în parte și rămasă definitivă prin decizia penală din 22 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava. In baza acestei hotărâri, Tribunalul Suceava a emis mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea pentru Dumitru Morhan. Sentința de ieri este cu drept de contestație pentru procuror în termen de 24 de ore de la pronunțare.
Pronunțarea s-a făcut în ședința Camerei de Consiliu pe 16.02.2016, la ora 10.10. Cele mai noi vești despre Dumitru Morhan, separat de “scrisorile din străinătate” ale acestuia, au venit anul acesta tot din zona instanțelor.
La începutul lunii februarie a acestui an s-a anunțat pe portalul instanțelor de judecată faptul că dosarul în care afaceristul sucevean fugar în Ucraina Dumitru Morhan a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală la Botoșani, la începutul anului trecut, a intrat în linie dreaptă, ieșind în cele din urmă din camera preliminară. Cauza a fost strămutată, la solicitarea partenerului de afaceri al lui Morhan, Constantin Cuciureanu, coinculpat în dosar, de la Tribunalul Botoșani, unde urma să se judece, la Tribunalul Suceava, instanță aflată tot în subordinea Curții de Apel Suceava.
Afaceristul sucevean Dumitru Morhan, plecat în Ucraina și rămas acolo, deși mai trebuia să inspășească o pedeapsă cu închisoarea în România, a fost trimis în judecată într-un dosar vizând fapte penale săvârșite în urmă cu zece ani. Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a dispus trimiterea în judecată a lui Dumitru Morhan pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală într-un dosar în care actorul principal este un afacerist din județul vecin, Constantin Cuciureanu. Dacă Morhan bântuie liber prin Ucraina, partenerul său Cuciureanu era anul trecut deținut în Penitenciarul Botoșani, unde ispășea o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru înșelăciune.
In noul dosar, cei doi vor fi judecați pentru că în perioada februarie – decembrie 2005 au dispus înregistrarea în evidența contabilă a societății “CLAUDIA 2000 SRL, al cărei administrator era inculpatul Cuciureanu Constantin, a unor documente care nu au avut la bază operațiuni reale, în scopul de a sustrage de la plata către bugetul consolidat al statului sume reprezentând TVA dedus nelegal, au emis și au ștornat facturi fiscale, reprezentând operațiuni comerciale nereale, cu scopul urmărit de a se sustrage de la plata unor sume de bani datorate bugetului consolidat al statului, reprezentând TVA colectat și ajustat nelegal, precum și amânarea la plată a impozitului pe profit, în sumă totală de 626.779 lei, la care se adaugă accesorii în sumă de 6.576 lei.
Dumitru Morhan a fost condamnat definitiv în primăvara anului 2014 la doi ani de închisoare pentru înșelăciune de către Inalta Curte de Casație și Justiție. El a decis atunci să plece din țară “la tratament” în Ucraina, imediat ce a aflat că instanța supremă l-a condamnat. Pe parcursul unor intervenții publicate în presa locală, Dumitru Morhan, fost lider al ucrainenilor din Suceava și din România, a transmis că în țara sa de refugiu – Ucraina – nu numai că se protejează de justiția incorectă românească, dar dezvoltă și afaceri, achiziția unei fabrici de ape minerale fiind cel mai bun exemplu în acest sens.