”Afacere” păguboasă: Amendă de mii de lei pentru reparații auto fără autorizație – GALERIE FOTO

În urma verificării în teren, echipa de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Botoșani a constatat că pe un amplasament se desfășoară activități de reparații auto.

 

Mai exact, este vorba despre lucrări tinichigerie, mecanică (înlocuiri subansamble), vopsitorie și operațiuni de pregătire a suprafețelor în vederea vopsirii. Au fost identificate piese rezultate din operațiuni de dezmembrare de la mai multe autovehicule, precum și deșeuri rezultate din urma dezmembrărilor.

 

Având în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile Ordinului 1798/2007 de aprobare a procedurii de emitere a autorizației de mediu, activitățile de întreținere și reparații auto cu vopsitorie și cele de dezmembrare a autovehiculelor sunt supuse reglementării de mediu și, întrucât la data controlului, aceste activități se desfășoară fără ca persoana fizică identificată să dețină autorizație de mediu, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în cuantum de 6000 lei.

 

Au fost stabilite măsuri de interzicere a desfășurării activităților de întreținere și reparații a autovehiculelor cu vopsitorie și de dezmembrare a vehiculelor, până la obținerea autorizației de mediu, precum și de valorificare/eliminare cu firme autorizate a deșeurilor existente pe amplasament.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store