Adolescenții răniți în accidentul de la Vorona se duceau la școală, au ajuns la spital cu răni grave

Tinerii implicați în accidentul de azi dimineață de la Vorona erau în drum spre școală.

 

În fața mașinii a apărut un atelej hipo, iar tânărul șofer nu a putut să evite coliziunea. În urma impactului a lovit niște pubele de gunoi aflate pe marginea drumului.

 

Potrivit martorilor, în căruță s-ar fi aflat două persoane însă acestea nu au fost rănite.

 

În schimb, cei cinci băieți din autoturism au fost transportați  cu ambulanțele la spital și au fost supuși mai multor investigații. Sunt loviți fie la cap, bazin, fie la coloană. Au fost transportați mai întâi la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU), iar mai apoi la Spitalul Mavromati pentru investigații imagistice. 

 

Este posibil ca unul dintre tineri să fie operat astăzi pentru a nu rămâne paralizat.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store