A venit tocmai din Italia de unde a fost chemată de conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani care i-a dat vestea. Era plecată din 2012 să muncească: ”Pentru bani, pentru ea, pentru că în țara asta muream de foame”. A crezut că banii și pachetele pe care i le trimitea erau suficiente pentru fata ei de 16 ani. S-a înșelat pentru că Marina avea nevoie de dragoste, de familie, nu de străini plăti'i să-i țină loc de mamă, de tată.
”Nu mi-a spus nimic. Ce am avut de vorbit, am vorbit…nu mă așteptam, știam tentativele ei, nu mă așteptam să facă asta. Am vorbit cu ea înainte cu câteva zile, la telefon. Nu știu nimic ce probleme avea, se mai certa cu fetele, asta ce am auzit”, a povestit mama ei la capela Cimitirului Eternitatea unde este depusă Marina.
Alături este tatăl vitreg cu care femeia are un băiețel de șapte anișori. Era fratele Marinei care-i prea mic să înțeleagă că și-a pierdut sora. ”Îmi spunea tată”, spune bărbatul cu lacrimi în ochi. Se apropiase și el de fată și vorbea cu ea la telefon. Mai ales că Marina avea o boală la plămâni și suferise câteva operații la o unitate spitalicească din Iași. ”Vorbeam puțin cu ea, încercam să nu o supăr, se enerva foarte repede. Știu că a lăsat o scrisoare, dar nu știm ce e cu ea, nu am văzut-o, am auzit acum”, mai spune el.
Cei doi se aflau lângă Marina luni, 19 ianuarie 2015. Doar ei doi lângă o lumânare aprinsă, crucea de lemn și sicriul în care doarme Marina. Afară-i frig dar cei doi nu simt. Mâine o îngroapă și-și vor lua astfel rămas bun pentru totdeauna. Pleacă înapoi în Italia pentru că de România, acum, chiar nu-i mai leagă nimic.
Gabriela ERDIC
[[galerie-foto]]