Baiazid e o fetiță rumenă în obraji, cu o mustață creionată de doamna învățătoare. El și Mircea Cel Bătrân, o altă fetiță, cât jumătate de om mare, cu plete aurii, sunt tare buni prieteni. Se ascund în mulțime și repetă din nou ce au de spus când vor urca pe scena din Căminul Cultural al comunei Dîngeni.
- „Tu ești Mircea?”
- „Da-mpărate”
- „Am venit să mi te-nchini. De nu, schimb a ta coroană îmtr-o ramură de spini!”
Micuții, elevi în primii ani de școală, recită cu patos. Baiazid ține nasul sus și se repede la conducătorul Țării Românești cu mult curaj. Mircea cel Bătrân, care seamănă mai degrabă cu o Cosânzeană încoronată, se ține bățos nevoie mare, dar răspunde modest și ferm. Abia când ultimele strofă din „Scrisoarea a III-a” se aud din piepturile fragede ale copiilor, spectatorii revin cu gândurile în sală, iar juriul începe să mâzgâlească notele pe caiete. Este totuși un concurs de poezie.
Un copil la vreo 6 ani își drege glasul și își aranjează stângaci papionul. În spatele lui, parcă o orchestră întreagă îi leagănă versurile, iar el, bun dirijor, poartă poezia pe note muzicale numai de el știute. Costumul negru, impecabil, îl ajută. „E talentat tare copilul”, se șoptește în sală.
„Neînțeles rămâne gândul
Ce-ți străbate cânturile;
Zboară vecinic îngânându-l
Valurile, vânturile”. Ropot de aplauze. Florin, micuțul „muzician” a terminat recitalul. La sfârșit are să primească și răsplata.
Printre zeci de codri care se leagănă, păsărele somnoroase și lacuri zărite peste vârfuri, urcă pe scenă și primul „Luceafăr”. Georgiana recită calm aproape toate cele 99 de strofe din cel mai cunoscut poem eminescian, ca o mamă care-i cântă pruncului de noapte bună. Se retrage mândră în șirul de copii antrenați de profesorul Maria Achițenei. În ochi i se citește victoria.
„Am învățat singură, acasă, poezia. Mi-a plăcut cel mai mult din tot ce a scris Eminescu, pentru că este vorba despre o poveste de dragoste”, spune fata, cu glasul sugrumat de emoție. Cu mâinile la spate, lipite de peretele rece, așteaptă să vadă cu ce premiu pleacă acasă. În spatele ei, alte două copile stau cu mâinile împreunate și se leagănă a nerăbdare. Flaneluțele deșirare la mânecă le acoperă jumătate din palmele pe care și le mai freacă din când în când ca să și le încălzească.
VEZI ȘI:
VIDEO: Celebrul primar l-a cântat pe Eminescu: Când urcam înainte pe scenă, aveam și mai mult curaj
Un alt grup de eleve urcă timid pe scenă. Una dintre eleve stă în mijloc, ascunsă de cele mai înalte și, zâmbind pe sub mustăți, recită șoptit, în același timp cu Alexandra, „Dintre sute de catarge”.
Fata se oprește. Își frământă mâinile. Închide ochii. Tăcere. Preț de câteva secunde, încearcă să își amintească ce urmează. „De-i goni fie norocul...”, i se șoptește din sală. Fata prinde cuvintele ca pe o gură de apă dătătoare de viață și prinde curaj să ducă poezia până la capăt. Pe rând, aproape 70 de copii au să urce pe scenă, să spună cum știu mai bine ce au învățat mai frumos de la Mihai Eminescu,chiar de ziua lui, 15 ianuarie.
La sfârșit de concurs, un alt „Luceafăr” are să răzbată din piepturile micilor elevi. O scenetă pe roluri arată povestea rece a celei mai strălucitoare stele și a dragostei care a fost un impuls și pentru Georgiana. Ca să nu se poticnească, tinerii de clasa a VIII-a mai aruncă o privire pe hârtii, ca muzicanții pe portativ. Cu un Luceafăr dramatic și o Cătălina suferindă, cei mai mari concurenți pleacă acasă cu premiul I. Iar cei mai mici, din „Scrisoarea a III-a”, duc aceeași recompensă acasă.
CITEȘTE:
Directorul care a renunțat la funcție își face treaba la catedră: Elevii săi, cei mai buni la recitat Luceafărul
[[galerie-foto]]
