Cea mai mare unitate medicală din județ trebuie să recupereze o sumă importantă de bani de la șoferii care au produs accidente rutiere cu victime și de la bătăușii care au băgat oamenii în spital.
Mai exact, Spitalul Județean „Mavromati” are de primit suma de 744.000 de lei, adică echivalentul a aproape 150.000 de euro, pentru perioada 2016 – martie 2025.
Ioan Asaftei, purtător de cuvânt Spitalul Județean „Mavromati”
„Spitalul are de recuperat din accidente rutiere și agresiuni, prin sentințe definitive și date la executori judecătorești, suma de 744.000 de lei din perioada 2016 și până în prezent.”
Practic, această sumă reprezintă contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru victimele accidentelor rutiere și agresiunilor care au fost internate la Spitalul Județean.
Spitalul recuperează acești bani foarte greu după ani de procese cu persoanele vinovate de producerea unor astfel de incidente. Astfel că unitatea sanitară rămâne „în gaură”.
Pe rolul instanțelor, Spitalul Județean mai este constituit parte civilă în alte peste 120 de dosare. Iar numărul lor este într-o continuă creștere, întrucât aproape zilnic ajung la spital victime ale agresiunilor fizice, dar și răniți în accidente.
Ioan Asaftei, purtător de cuvânt Spitalul Județean „Mavromati”
„Pe rol sunt 123 de dosare în diferite faze procesuale, iar 150 de dosare în fază de cercetare penale la organele de Poliție și Parchet.”
În medie, unitatea medicală reușește într-un an să recupereze aproximativ 130.000 de lei din astfel de spețe.