Începând de astăzi, postul lăsat liber de Adriana Zăiceanu a fost ocupat de un tânăr.
Mircea Magdalena care a condus Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC ) a preluat această funcție, prin dispoziție de primar.
„Începând cu data de astăzi mi-am încheiat raportul de muncă cu ANRSC, unde am lucrat din octombrie 2018. Am avut doi ani și trei luni aproape”,
Mircea Magdalena, administratorul public al municipiului
Pentru tânărul care vine din zona social democrată, noul loc de muncă reprezintă o provocare din punct de vedere profesional.
„Într-adevăr este o provocare dar suntem o echipă bine închegată în frunte cu dl primar și cu dl viceprimar Bogdan Buhăianu. Astăzi voi semna contractul care este un contract cadru iar atribuțiile pe viitor vor fi date prin decizie de dl primar”,
Mircea Magdalena, administratorul public al municipiului
Noul administrator a avut o discuție de principiu cu primarul Cosmin Andrei și se va ocupa de gestionarea proiectelor cu fonduri europene dar va monitoriza și o serie de societăți din subordinea Consiliului Local.
„În mare parte voi coordona cam tot aparatul de specialitate al primarului, voi monitoriza și evalua investițiile din surse externe, nerambursabile și voi coordona și activitățile serviciilor comunitare de utilități publice, pentru că vin din zona asta și am experiența necesară în acest domeniu. La nivel de monitorizare, pentru că va fi decizia dlui primar prin dispoziție, ce activități voi prelua”,
Mircea Magdalena, administratorul public al municipiului
Conform Codului Administrativ, administratorul public are un contract de muncă valabil pentru o perioadă de 4 ani, conform mandatului primarului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: