Primarul Cosmin Andrei a avut prima întâlnire cu jurnaliștii din postura de edil șef.
A venit la conferința de presă însoțit de cei doi viceprimari cu care va colabora în următorii patru ani de zile.
„Iată suntem la Primăria Botoșani în echipă completă după ce au fost aleși cei doi viceprimari pe care îi cunoașteți, nu este cazul să-i mai prezint. Suntem echipă completă cu viceprimari și cu administrator public în persoana dlui Mircea Magdalena pe care l-am desemnat să ocupe această poziție începând de astăzi. Am venit cu echipa de viceprimari cărora le-am delegat atribuțiile și cu care sper să facem o echipă foarte bună să ducem la încdplinire ceea ce am promis botoșănenilor pentru că avem așteptări foarte mari”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Ambii viceprimari vin din societatea Urban Serv, unul din postura de director general, iar celălalt din calitatea de șef departament tehnic.
„Există entuziasm în Primărie, există un suflu nou, un suflu de putere de muncă. Sunt convins că alături de dl primar și alături de colegii mei, Mircea Magdalena și dl viceprimar Toma vom duce la îndeplinire proiectele pe care le avem pentru botoșăneni și vom demonstra că posturile pe care le ocupăm astăzi sunt meritorii și putem să facem treabă pentru Botoșani”,
Bogdan Buhăianu, viceprimarul municipiului Botoșani
El se va ocupa de întreținerea spațiilor verzi, partea de salubrizare sau biroul de cadastru din cadrul Primăriei Botoșani.
„Am activat 10 ani în mediul privat și 10 ani în administrația publică locală. Fac parte dintr-o echipă tânără și cred că împreună, prin dialog și prin echilibru, vom reuși împreună cu toți consilierii locali dar și cu specialiștii din aparatul de specialitate al Primăriei Botoșani vom reuși să îmbunătățim calitatea vieții cetățenilor acestui oraș”,
Liviu Toma, viceprimarul municipiului Botoșani
Dintre atribuțiile viceprimarului Liviu Toma se regăsesc investițiile pe partea tehnico-edilitare, asistență socială dar și coordonarea activității Poliției Locale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: