Adina, 'spaima şoselelor' a mai primit o condamnare: Blondina are de executat acum peste cinci ani de închisoare

O nouă condamnare pentru soţia botoşăneanului mort într-un teribil accident la Dumbrăveni.

 

Judecătorii i-au contopit toate pedepsele

 

Adina Prisacariu – „Spaima şoselelor” din Suceava a fost condamnat de Judecătoria Suceava la doi ani de închisoare pentru conducere fără permis. Judecătorii i-au contopit toate pedepsele, astfel că Adina are de executat cinci ani şi două luni de închisoare.

 

Judecătoria Suceava a condamnat-o pe inculpata Adina Gabriela Prisacariu, cunoscută drept „Spaima şoselelor” la doi ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. Magistraţii suceveni au contopit pedeapsa aplicată inculpatei cu pedepsele aplicate de Tribunalul Vrancea prin care Adina Prisacariu a fost condamnată la trei ani şi şase luni de închisoare pentru contrabandă şi constituire de grup infracţional organizat, astfel că, în final, aceasta are de executat cinci ani şi două luni de închisoare. Trebuie menţionat faptul că pedeapsa primită de „Spaima şoselelor” nu este una definitivă. 

 

La mijlocul lunii aprilie 2018, Adina Prisăcariu (23 de ani), din comuna suceveană Grăniceşti, a fost eliberată de către judecătorii din Marea Britanie, după o lună petrecută în arest, informează Adevărul. Magistraţii britanici au refuzat cererea de extrădarea a acesteia în România din cauza condiţiilor din închisorile din ţara noastră. Astfel, tânăra Adina, poreclită „spaima şoselelor”, a fost pusă în libertate.

 

Contrabandă şi  grup infracţional organizat

 

Aceasta are de executat patru ani de închisoare pentru contrabandă şi grup infracţional organizat. În plus, ea mai este trimisă în judecată în două dosare penale pentru ucidere din culpă şi conducere fără permis. Judecătorii din Marea Britanie au ţinut cont de raportul Uniunii Europene privind condiţiile precare din închisorile româneşti, precum şi de faptul că statul român a dat posibilitatea recursului compensatoriu pentru condiţiile proaste din închisori.

 

Problemele privind neajunsurile din penitenciarele din România au devenit cunoscute la nivel internaţional, iar infractorii se folosesc de diverse prevederi juridice pentru a scăpa de extrădare. Curtea de Apel Galaţi a dat o decizie definitivă în dosarul de contrabandă constituit de DIICOT în care este implicată Adina Prisăcariu, supranumită „spaima şoselelor”.

 

Condamnată la închisoare cu executare

 

Adina Prisăcariu a fost condamnată, alături de complicii săi, la patru ani de închisoare, cu executare. Sentinţa magistraţilor gălăţeni este definitivă.

 

La data de 6 ianuarie 2016, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea, au prins în flagrant două persoane din municipiul Focşani, în timp ce ar fi încercat să vândă ţigări de contrabandă pe raza localităţii de domiciliu. După prinderea celor două persoane în flagrant, poliţiştii au făcut 12 percheziţii pe raza judeţelor Suceava şi Vrancea, pentru probarea activităţii infracţionale a persoanelor bănuite de contrabandă cu ţigări. In urma percheziţiilor, au fost găsite şi ridicate 123.440 de ţigări, 24.750 de lei, 3.930 de euro şi 160 de lire sterline, precum şi şase telefoane mobile, un laptop şi o tabletă.

 

De asemenea, au mai fost indisponibilizate şi trei maşini. În urma cercetărilor făcute, poliţiştii au stabilit faptul că membrii grupului infracţional organizat ar fi introdus ţigările în ţară, lear fi depozitat în judeţul Suceava, iar ulterior le-ar fi transportat şi vândut pe raza municipiului Focşani. Şi-a omorât soţul într-un accident rutier, s-a urcat fără permis la volan şi a băgat alţi doi oameni în spital La data de 26 decembrie 2015, în jurul orei 19.15, Adina – Gabriela Prisăcariu a produs un accident rutier pe DN 29, la intrarea în localitatea Salcea, din judeţul Suceava.

 

Într-o curbă deosebit de periculoasă, ea a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens, după care s-a răsturnat cu maşina în afara carosabilului. Din accident a rezultat rănirea tinerei şi a doi pasageri din vehicul. Adina a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care la spital i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemie. Suceveanca şi-a petrecut a treia zi de Crăciun după gratii, fiind reţinută pentru 24 de ore pentru că poliţiştii au descoperit că aceasta avea suspendat permisul de conducere.

 

Soţul Adinei a murit pe loc

 

Cum nu a fost considerată un pericol pentru societate, Adina a fost lăsată în libertate sub control judiciar. Tânăra a rămas fără permis de conducere, după ce în vara anului 2014 a produs un grav accident de circulaţie pe raza comunei Dumbrăveni, în urma căruia soţul ei şi-a pierdut viaţa. Acest teribil eveniment rutier, pare să nu o fi impresionat deloc pe suceveancă, care şi-a făcut un obicei din a conduce fără permis de conducere.  La data de 1 august 2014, în jurul orei 18.00, afându-se la volanului unui autoturism Mercedes E Classe cu volanul pe dreapta, Adina – Gabriela Prisăcariu, fără să se asigure în prealabil, s-a angajat în depăşirea unei dube, într-o zonă cu linie continuă, moment în care din faţă venea o autocisternă. Şoferul acesteia a încercat să evite impactul, însă fără succes. Coliziunea a fost atât de puternică, încât soţul şoferiţei – Dragoş Prisăcariu, de 25 de ani, din oraşul Dorohoi, judeţul Botoşani, a decedat pe loc. Poliţiştii au întocmit atunci pe numele Adinei – Gabriela Prisăcariu un dosar penal pentru ucidere din culpă.

 

Gonind la volanul unui BMW

 

În primăvara anului trecut, la 26 aprilie 2015, aceasta a fost surprinsă gonind prin Suceava cu 75 km/h, la volanul unui autoturism BMW, fără a avea permis de conducere. Agenţii de la rutieră au reuşit să o oprească, însă când i-au cerut actele, tânăra a început să devină recalcitrantă şi să-i înjure pe oamenii legii. Poliţiştii au fost nevoiţi să o imobilizeze şi să o încătuşeze pentru a o putea duce la secţia de poliţie, unde au identificat-o. Astfel, au descoperit că se numeşte Adina – Gabriela Prisăcariu şi că permisul ei de conducere este suspendat. Ea s-a ales atunci cu un nou dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 
download from google play download from apple store