A îndurat umilințe și violență

Poetul Mihai Eminescu a avut o afecțiune aparte pentru mama sa, Raluca Eminovici, născută Iurașcu. De la ea ar fi moștenit firea visătoare, dar și spiritul religios. Ea a fost o femeie evlavioasă, dar a dus o viață de coșmar alături de tatăl lui Eminescu, îndurând umilințe și violență.

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, în târgul Botoșaniului, în centrul comercial de atunci al orașului, într-o casă închiriată, nu departe de biserica Uspenia, ctitorie a Elenei Rareș.

Poetul făcea parte din familia căminarului Gheorghe Eminovici, un dregător însărcinat cu strângerea unor dări pentru domnie, dar și cu administrarea diferitelor moșii ale marilor boieri. Dacă pentru tatăl său nu a nutrit o afecțiune aparte, ci din contră nu i-ar fi iertat comportamentul despotic, Mihai Eminescu era deosebit de atașat de mama sa, Raluca Eminovici, scrie Adevărul.

Deși este un personaj puțin cunoscut publicului larg, Raluca Eminovici, născută Iurașcu, ar fi avut o influență decisivă în ceea ce privește talentul literar al poetului, dar și aplecarea sa către contemplație, visare, poezie.

Soarta mamei sale l-ar fi afectat profund, mai ales că Raluca ar fi dus o viață foarte grea, alături de soțul ei, Gheorghe Eminovici, spun o serie de specialiști.

Mai mult decât atât, viața conjugală și tragediile repetate care au marcat familia Eminovicilor i-ar fi grăbit sfârșitul.

Fiica unui boier și a unui cazac pribeag

Din partea mamei sale, Mihai Eminescu are și sânge slav, de cazac. Pe Raluca Eminovici o chema de fapt Rareșa Iurașcu și era fiica lui Vasile Iurașcu, unui boier din Joldești, astăzi un sat din comuna Vorona, județul Botoșani.

Tatăl său a alintat-o Raluca sau Ralu, și așa i-a rămas numele. Se știe că Raluca Iurașcu s-a născut în 1816 și era fiica lui Vasile Iurașcu și a Paraschivei Donțu, fiica unui cazac, refugiat în județul Botoșani, prin zona Vlădeniului, numit Alexa Potloff sau Donțu, cum îl știau localnicii.

Vasile Iurașcu avea rangul de stolnic și se trăgea dintr-o veche familie de mici boieri de țară, cu un conac în zona Joldeștiului. Nu se știe câtă educație i-a oferit fiicei sale, Raluca. Cert este că tânăra boieroaică s-a căsătorit în 1840 cu căminarul Gheorghe Eminovici.

O vreme va sta la Joldești, în prejma conacului părinților, apoi va pleca alături de soțul său, la Botoșani. La aproximativ cinci ani după ce l-a născut pe Mihai Eminescu, Raluca Eminovici se va muta cu familia pe moșia de la Ipotești, administrată de soțul său. Împreună cu Gheorghe Eminovici, Raluca Iurașcu va avea 11 copii, dintre care au supraviețuit doar șapte.

„Obscură și trudită într-o casă plină de copii”

Conform specialiștilor, Raluca Eminovici era o fire sensibilă, timidă, visătoare care contrasta evident cu caracterul soțului. Acesta era o fire practică, autoritară și zeflemitoare. În acest context, viața conjugală, ca de altfel întreaga sa existență, după căsătorie, a fost foarte grea, plină de silnicii.

Evlavioasă, Raluca Eminovici se consola în biserica de lemn, construită la Ipotești din banii ei de zestre. Gheorghe Eminovici este descris ca un bărbat violent și abuziv.

„Pe lângă un bărbat așa de întărâtat în ideile lui și cu atâta violență, autoritar, femeia nu putea fi decât o ființă supusă și blândă, mângâindu-se cu copiii și îngenunchind pe la icoane“,

scria George Călinescu în lucrarea sa „Viața și opera lui Mihai Eminescu”.

Așa cum arată George Călinescu, dar și amintirile din vremea respectivă, Raluca Eminovici a avut o viață chinuită, lăsată singură să aibă grijă de copii. Cu toate acestea, mama lui Eminescu a rămas cunoscută ca o persoană iubitoare și plină de bunătate față de copii.

„De statură era mică, dar robustă. Umbla tăcută prin casă, cu un aer de resemnare: ochii negri aveau o orientare îndepărtată, visătoare, iar colțul gurii, un zâmbet dureros. Era plină de bunătate, statornică în iubire, ca și-n ură și, ca mai toate ființele slabe și pasive, cu ieșiri, uneori, de sarcasm. Existența Ralucăi Eminovici s-a scurs, fără îndoială, obscură și trudită, într-o casă plină de copii, în grija continuă de ei, într-o hărnicie casnică necesară pentru a menține o familie atât de numeroasă”,

adaugă George Călinescu în aceeași lucrare.

Ucisă de tristețe și viața grea de familie

Deziluziile unei vieți conjugale marcate de spiritul autoritar, abuziv și violent al soțului și-au pus amprenta pe sănătatea Ralucăi Eminovici. La toate acestea s-au adăugat și tragediile care au marcat familia Eminovicilor. Este vorba, în principal, despre moartea fiilor săi mai mari, Șerban și Iorgu, unul după altul.

Raluca Eminovici se îmbolnăvește de cancer, boală care o va răpune în anul 1876.

„La desele supărări ce se vor fi ivit din pricina firii violente a lui Eminovici și a pedagogiei sale sumare, s-a adăugat pierderea unora din copii și mai ales a doi din cei mai mari (Șerban și Iorgu), morți în plină vigoare bărbătească, aproape unul după altul. Aceasta trebuie să fie și pricina boalei sale (cancerul) și a morții întâmplate curând după moartea băiatului mai mare, Șerban (13 august 1876). Copiii o iubeau mai mult decât pe tată, pentru că, blândă și miloasă, îi apăra și îi ascundea de vajnica mânie pedagogică a acestuia”, preciza George Călinescu.

„Și rătăcit la minte strigat-am: ”

Eminescu a nutrit o afecțiune aparte pentru mama sa. De altfel, ea este cea care i-ar fi insuflat pasiunea pentru literatură, visare și contemplare a naturii. Totodată de la ea ar fi moștenit imaginația debordantă.

„Se știe că Eminescu și-a iubit mama mai mult ca orice pe acest pământ. Ea a deschis ochii poetului în lume cu poveștile și eresurile pe care i le spunea în scurta lui copilărie trăitoare la Ipotești. Mama l-a învățat primele buchii ale cărții, i-a transmis dragostea de natură, de folclor și de pământul natal”,

preciza Ion Ionescu-Bucovu în revista „Luceafărul”.

Raluca Eminovici moare atunci când poetul avea 26 de ani. Vestea plecării dintre cei vii a mamei a fost devastatoare pentru Mihai Eminescu. De altfel, acesta avea să-i dedice mai multe versuri, inclusiv celebra poezie „O, mamă”.

„Când clopotul sunat-au, plângea a lui aramă / Și rătăcit la minte strigat-am: unde ești, mamă? / Priveam în fundul gropii și lacrimi curgeau râu / Din ochii mei nevrednici pe negrul ei sicriu”,

sunt câteva dintre versurile dedicate mamei sale.