Născut din proteste

Daniel Câșlariu a apărut dintr-o dată la un protest. Poate că pe atunci nu știa care îi este menirea în această viață și cum urmează să coaguleze oameni în jurul lui pentru binele săracilor. La jumătate de an de când a înființat Asociația Grup Civic, tânărul de 30 de ani este printre cei mai cunoscuți botoșăneni și a primit chiar și o nominalizare la Gala Excelenței în Asistența Socială, la secțiunea „Instituția anului”. A ajuns pe locul 2 la nivel național, fiind votat de mii de oameni. 

După 6 luni de Asociație Grup Civic, ți-ai stabilit un scop al tău?

• Da, eu cred că scopul meu este de a fi un înger pentru copiii nevoiași, o speranță pentru multe familii care sunt în dificultate și care nu mai au nicio speranță că viața lor se poate îndrepta în vreun fel. Și când eu ajung pe la familiile respective parcă le dau o speranță la o viață mai bună.

Te regăsești în cazurile sociale pe care le ajuți?

• În marea majoritate a cazurilor mă regăsesc. Îmi amintesc exact situația mea de când eram copil și cât de greu îmi era. Mi-am dorit enorm de mult să am și eu o bicicletă și nu am avut niciodată. Mi-am dorit să am și eu haine curate sau mai multe perechi de papuci. La mine nu exista, umblam cu o pereche până se rupea în speranța că poate-mi mai dădea vreun vecin vreo pereche sau poate, poate îmi cumpăra mama. Deși șansele erau foarte slabe pentru că era foarte greu. Iar de a avea bani de cumpărat mâncare, era mai important.

Daniel a fost „în lumina reflectoarelor” prin cazurile pe care le-a adus în atenția publică. A vorbit despre sărmani cel mai mult, iar despre el aproape deloc. Tatăl său a fost pompier însă i-a părăsit timpuriu. Ca o ironie crudă, la câteva luni de la moartea lui, casa familiei avea să ia foc.

„Fratele meu m-a aruncat pe geam”

Dar tatăl tău?

• Tata a murit pe 22 aprilie 1994. A fost pompier de meserie. Mama a rămas văduvă, fără serviciu, cu 4 copii, trei la școală, eu la grădiniță. Avea 40 de ani atunci. Nu a durat mult, a venit iarna și pe 27 noiembrie, mama era la o vecină unde muncea cu ziua, eu cu fratele meu eram în casă la teme. Eram în ultima cameră, să mergem la toaletă, că era afară. Când am dat să ieșim pe ușă, a izbucnit flacăra, casa luase foc, eram prinși în ultima cameră. Spre norocul meu, fratele meu m-a aruncat pe mine pe geam, pe dânsul l-a ars la o mână și am scăpat cu viață. Dar casa a ars în întregime. Am rămas, vă imaginați, în plină iarnă fără tată, fără casă, mama nu serviciu, 4 copii… am rămas pe drumuri. Am mai dormit o săptămână la un vecin, alta la altul până am reușit să băgăm două paturi într-o bucătărie de vară și să facem o sobă cu ajutorul vecinilor. Am stat mai mult de 10 ani în camera aia. În celelalte două camere bătea vântul. Până a reușit mama mea să plece în Italia, a stat 10 ani, a fost badantă, a avut grijă de moșnegi și babe, oameni în vârstă.

• Și până am terminat eu școala. Am făcut 10 clase la Trușești, la mine în sat, la agricultură, dar s-a desființat clasa noastră, eram puțini elevi și m-am trezit că nu pot să-mi termin studiile. Eram speriat, am știut că dacă nu termin o școală, nimic nu o să reușesc. Deși n-aveam nicio posibilitate, cu casa în construcție că mama băga toți banii în casă pe care-i trimitea din Italia, am plecat la Ștefănești. M-am înscris acolo la școală, am găsit un apartament fără sobă și fără nimic. În 2008 dădeam 100 de lei chirie pe lună și stăteam într-o cameră, țin minte și acum, aveam celofan băgat în geamuri că era foarte frig și mă înveleam cu două plapumi. Nu am să uit toată viața mea. A fost o zi în care mâncarea mea nu era altceva decât parizer prăjit cu ou, nu altceva, nu puteam să mănânc, nu știam ce să fac și nu aveam posibilitatea. Eu lucram ca DJ în perioada aia și câștigam 100 de lei pe seară. Banii ăia trebuia să fiu sigur că îmi ajung de la o săptămână la alta să pot să mănânc. Nu mai spun de pachețele la școală cum aveau copiii, nu aveam, deși eram mărișor, în clasa a XI-a.

• Într-o zi pe sună mama mea, nu mâncasem nimic în ziua aia, rămăsesem fără bani. Și m-a întrebat mama: măi, Dănuț, că așa mă alinta, ai mâncat ceva azi? – Da, mamă, uite adineauri am mâncat. Dar mama-i mamă, simte copilul. Și chiar a doua zi mi-a trimis 100 de euro să mă mai descurc o perioadă.

• Când am făcut 13 clase, am dat un bacalaureat, în cele din urmă l-am luat, i-am zis mamei: uite am terminat și eu școala, toți părinții vin la absolvire, vino și matale, nu-s premiant, dar…Am fost șeful clasei în ultimii trei ani, nu eram cel mai deștept, eram un elev de 7 - 8, dar eram fâșneț. Când mama a venit atunci, eu știam că trebuie să plec în Anglia, m-am rugat de un vecin să merg la bucătărie la spălat vase. Omul mi-a zis: da, te aștept în Anglia.

A plecat la spălat vase

Când a terminat Școala Profesională, Daniel a hotărât că este momentul să inverseze rolurile. A ales să ia el calea străinătății și să-și cruțe mama de munca de badantă. I-a ars buletinul și pașaportul și după o ceartă crâncenă mamă – fiu, a plecat în Anglia la spălat vase. După o lună de zile a început el să trimită bani acasă. Mama lui nu a mai plecat din țară. Vrea să îi asigure o bătrânețe liniștite, în totală opoziție cu copilăria lui, pe care și-o va aminti mereu și-i va fi lecție.

(FOTO - Daniel și mama lui)

• Mergeam la un vecin, mă trezeam la 5 dimineața, aveam grijă să fac curat la două vaci, să le mulg, să le dau apă, să le duc la păscut, să dau la porci, la găini. La 7 veneam înapoi la om în ogradă după ce-mi terminam sectorul că așa se zice la țară, mă spălam, îmi dădea o gură de mâncare și plecam la școală. Când terminam școala, din nou, aceeași operațiune. Doar pentru ceva de mâncare, nu-mi dădea bani, doar ca să mănânc. Ani la rând am muncit pentru a avea ce mânca. Asta a fost…

Te-ai gândit atunci că vei ajunge să ajuți oameni aflați în situația în care ai fost tu sau asta a venit așa firesc?

• Nu am sperat ca la 6 luni de zile să fie așa o amploare și să ajung așa de cunoscut și să pot să ajut. Să am posibilitatea din toate părțile, pentru că știți prea bine, Asociația Grup Civic are numai un singur membru, eu. Dar eu nu aș fi reușit fără oamenii pe care îi am în spate. Sunt o sumedenie de oameni care mă susțin și orice problemă aș avea la primul telefon ei sar în ajutorul meu.

Din ce categorie sunt donatorii tăi?

• La început au fost oamenii simpli care au ajutat. În ultima perioadă au început să vină și oameni de afaceri, dar și din diferite ramuri, justiție, bugetari. Au început să se adune cât mai mulți, eu făcând și arătând ce fac, transparența mea, și când au văzut că sunt un băiat simplu, că nu îmi caut alte interese, să-mi fac afaceri sau să-mi umplu buzunarele cu bani, oamenii au sărit în ajutor și sunt acolo când am eu nevoie.

Ai spus că „transparența este cheia succesului”. Ce înseamnă transparență pentru tine?

• În momentul în care un om vine la mine și-mi dă un aragaz, un frigider sau o sumă de bani, eu arăt oamenilor: uite, mi-ai dat suma aia, am ajuns la familia asta, am mulțumit frumos și am postat pe internet să vadă lumea. Acolo-s banii dv., întotdeauna am arătat oamenilor ceea ce am făcut cu bănuții care mi s-au dat sau cu lucrurile. Pentru că dacă arăți oamenilor ceea ce faci și arăți că ești corect, ai de câștigat. Cum zicea un prieten de-al meu: băi, Câșlariu, ai devenit un fenomen. Dar am reușit asta pentru că mi-a dat Dumnezeu un pic de minte și m-a ținut curat. Și mă rog în fiecare zi să mă păzească, să nu mă mănânce cumva, să vină acea dorință de a pune mâna pe bani sau de a avea alte interese. Pentru că umblu cu foarte mulți bani iar la un ONG sunt foarte multe posibilități de a sustrage bani. Dar eu mă rog la Dumnezeu să mă păzească de chestiile astea.

Care este cea mai mare donație primită de Asociația Grup Civic?

• Am primit-o chiar săptămâna trecută de la o d-nă foarte drăguță de la Dorohoi. Văzând că eu conduc o mașină foarte veche, de peste 20 de ani, celebrul meu Golf albastru, mi-a cumpărat un Caddy din 2011, o mașină în două locuri ca să pot să car cele necesare. Eu ce am văzut pe internet, e undeva la 4.500 – 5.000 de euro. Acești bani îi am și la momentul actual în asociație și puteam să cumpăr eu, pentru că legal pot folosi, este un bun pe care-l folosesc, dar preferam să fac ceva pentru copii. Și așa a vrut bunul Dumnezeu ca ea să-mi doneze.

Oamenii care vor să ajute cu lucruri, nu neapărat cu bani, unde-l pot găsi pe Daniel Câșlariu?

• În cele din urmă, am primit un spațiu de depozitare la Incubatorul de Afaceri, pe Șoseaua Iașului. De obicei nu sunt acolo, singurel sunt mereu pe drumuri. Dar acolo este punctul, mă găsesc la telefon și eu mă întâlnesc acolo și descarc.

În hala de la marginea orașului Daniel depozitează pachetele pe care le primește. Are cutii trimise de botoșăneni de prin Italia sau alte țări. Având în vedere de familiile care îi ajung în atenție, știe cu ce lucruri poate ajuta, în funcție de conținutul sacilor etichetați și numerotați. În laptop ține o evidență fotografică a tuturor oamenilor pe care îi ajută.

Sunt oamenii din Botoșani oameni buni?

• Sincer să vă zic, eu am crezut că noi suntem o nație de oameni răi, am crezut că noi oamenii vrem numai să ne facem propriile noastre interese. La început a fost greu, dar am descoperit că botoșănenii sunt o nație de oameni foarte buni. Și ei nu au timpul necesar să facă ei înșiși lucruri frumoase. Dar dacă apare o persoană care demonstrează asta, sunt în stare să dea și haina de pe ei.

Eu vă aduc copiii, voi faceți-i fericiți

Pentru Paști, ai un proiect pregătit, cum a fost cel din iarnă?

• Am vrut să fac campania „5000 de zâmbete” la Paști dar o să merg în continuare la Crăciun, în fiecare an. La Paști nu știu dacă voi reuși pentru că am foarte multe proiecte pe care le-am început și vreau să le termin. Dar în schimb, m-am gândit ca pe 1 iunie să fac ceva de amploare. Poate voi reuși să aduc în jur de 1.000 de copii la Botoșani, din mediul rural, cei mai săraci. Și să rog oamenii să vină ei, să le dea ce doresc, dulciuri, hăinuțe, ce vor. Eu vă aduc copiii, voi faceți-i fericiți. Acum sper să mă ajute Dumnezeu să reușesc, eu aduc 1.000 de copii și sper să găsesc 1.000 de oameni, cum ar veni: alege-ți copilul și fă-l fericit.

Intenționează să apeleze la Inspectoratul Școlar Județean prin care să ceară sprijin ca toți copiii din mediul rural să fie aduși la Botoșani cu microbuze școlare.

O locație potrivită ar putea fi chiar Parcul Cornișa.

Pentru cei care mai au semne de întrebare în privința ta, cât câștigă Daniel Câșlariu din asociație?

• Daniel Câșlariu are un salariu la asociație, pentru că eu fac treaba asta de dimineață până seara, câștig 1.770 de lei pe lună. Am motorina decontată, asta e cel mai bun, oamenii nu știu, dar eu fac mai mult de 1.000 km la săptămână. Singurul câștig al lui Daniel Câșlariu este de 1.770 de lei. Mai sunt situații în care omul îmi mai dă 100 sau 50 de lei și zice: uite, Daniel ăștia sunt pentru tine. Satisfacția pe care o am în fiecare zi, ușile deschise și cum mă privește lumea pe stradă, contează mai mult decât partea financiară.

Daniel Câșlariu dorește să-i liniștească pe oamenii politici de la Botoșani: nu le va fi vreodată adversar. Deși a avut propuneri să preia chiar organizații județene politice. Iar celor care l-au bănuit de interese ascunse le transmite atât: în continuare stă cu fruntea sus.

• Am avut oferte să candidez, toată lumea spunea, dle, Câșlariu caută o funcție. A venit și momentul în care s-au anunțat candidaturile și Daniel Câșlariu tot drept este. Nu are nicio funcție, nu este în niciun partid și nu vrea nicio funcție nicăieri. Celor care m-au criticat și au dat cu mine de pământ că vreau și caut ciolanul ar trebui să-și ceară scuze. Politica este cea mai mare suferință a țării, eu știu mai bine decât oricine din județul acesta că din cauza politicii cei mai mulți au de suferit, mai ales clasa de jos.  

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: