Ada Macovei anunţă inspecţii în şcoli din cauza absenţelor mari şi notelor mici

 

Numărul uriaş de absenţe nemotivate înregistrate în rândul elevilor botoşăneni au ridicat semne de întrebare în rândul şefilor Inspectoratului Şcolar Judeţean. De asemenea, nu au trecut neobservate nici o serie de note de 1 sau 3 la teze sau simple lucrări acordate de unele cadre didactice.
Inspectorul şcolar general a anunţat că imediat după sărbătorile de iarnă vor fi efectuate inspecţii în unităţile de învăţământ cu absenteism ridicat, dar şi acolo unde elevii au fost notaţi cu 1 sau 3. „În ceea ce priveşte numărul mare de absenţe înregistrate în primul semestru al acestui an, după cum ştiţi Inspectoratul Şcolar a demarat o serie de inspecţii în unităţile de învăţământ din Botoşani şi cu privire la numărul de absenţe şi planul de remediere a acestora, precum şi cu privire la numărul destul de mare de note mici obţinute de o serie de elevi. Este vorba despre note de 1 şi 3 inclusiv la teze sau la diferite materii”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general. Şefa educaţiei botoşănene a mai afirmat că nu sunt situaţii de excepţie care să atragă atenţia în mod deosebit, însă pe de altă parte cadrele didactice acordă note foarte mici cu prea mare lejeritate.
Notele ar fi luate pentru comportament și nu după învățare
„În mare parte acestea sunt urmare a indisciplinei şi nu a nivelului de cunoştinţe a elevilor ca o sancţiune sau aşa cum se exprimă unele cadre didactice ca şi prevenţie pentru ca elevul să se implice cât mai mult şi să reuşească ulterior să îşi îmbunătăţească activitatea şcolară. Nu cred că este un demers corect, cred că elevii trebuie evaluaţi după performanţele la disciplina respectivă nu pentru numărul de absenţe, nu pentru modul în care se poartă”, a încheiat Ada Macovei. De la începutul actualul an de învăţământ şi până la finele lunii noiembrie în unităţile din Botoşani s-au înregistrat nici mai mult, nici mai puţin de 442.680 de absenţe.
Gabriela ERDIC
CITEȘTE ȘI:
 Chiul uriaș în școlile botoșănene – peste 440.000 de absențe în două luni și jumătate